Povestea poliţistului suedez care a descoperit într-un muzeu că bunicul său fusese un hoţ român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Cojocaru la Muzeul Kitschului din Bucureşti, foto BIRN

Michael Cojocaru, un tânăr poliţist suedez născut într-o familie de români, a descoperit în timpul unei vizite la Muzeul Kitschului din Bucureşti că bunicul său fusese hoţ de buzunare în perioada comunistă.

„L-am văzut pe camerele de supraveghere din recepţie şi am decis să verific ce face”, i-a spus Adrian Nastasa, proprietarul Muzeului Kitschului, reporterului Marcel Gascón Barberá de la Balkan Insight. Era îngrijorat pentru că bărbatul stătea de mai bine de-o oră într-o parte a muzeului, în condiţiile în care timpul mediu de vizită este de 30-40 de minute.

Bărbatul avea, însă, un motiv bun să stea absolut uimit în secţiunea de kitsch-uri comuniste a muzeului. Michael Cojocaru, un cetăţean suedez de 23 de ani născut într-o familie de români fugiţi din ţară în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu, tocmai descoperise că bunicul său fusese un prolific hoţ de buzunare în perioada comunistă.

Michael a crescut departe de ţara părinţilor săi, dar vorbeşte fluent română şi pe 24 septembrie era la Bucureşti pentru a participa de ceremonia de absolvire a surorii sale, care venise în România în urmă cu şase ani pentru a studia medicina dentară. Michael Cojocaru tocmai devenise poliţist în Suedia, după trei ani de studii, o posibilă explicaţie pentru vizita sa în partea muzeului care reproduce un birou de poliţie din perioada comunistă.

Cojocaru a început să răsfoiască o carte cu liste şi fotografi ale hoţilor care activau în diferite locuri din ţară, publicată în 1968 de Ministerul de Interne şi, fără nicio aşteptare, a căutat numele bunicului său.

„Nu ştiam multe lucruri despre bunicul din partea mamei. Singurul lucru pe care îl ştiam cu adevărat era numele său: Constantin Simion şi faptul că numele de familie al mamei sale era Gavrilă”, a povestit Cojocaru.

Tânărul poliţist a fost uşor surprins când i-a găsit numele, dar iniţial a crezut că este o simplă coincidenţă. Când a citit, însă, că Simion Constantin mai era cunoscut şi ca Gavrilă n-a mai rămas loc de îndoială. 

„S-a născut în 1926 în Bucureşti şi seamănă foarte mult cu mine: ochii, pomeţii”, a povestit Cojocaru, prezentând fotografia unui bărbat înregistrat drept „hoţ de buzunare condamnat de şapte ori”. După ce a verificat informaţiile cu mai multe rude, Cojocaru a fost convins că făcuse, din greşeală, o descoperire neaşteptată.

„Acum ştiu că bunicul meu a fost de parte greşită a legii. Sunt fericit să ştiu cine a fost”, a spus Michael. Sora sa, care a venit şi ea la muzeu pentru a vedea imaginea cu proprii ochii, a spus şi ea că este bucuroasă de această descoperire. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră