POLITICO: România riscă reacţii publice severe în urma măsurilor de reducere a celui mai mare deficit din UE

0
Publicat:

Măsurile drastice pe care le va lua noul guvern al României pentru a reduce cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană (UE) vor provoca probabil reacţii severe, relatează publicația Politico.

Guvernul Bolojan în plenul Parlamentului Foto: Inquam Photos/George Călin

Astfel, printre ideile potenţial inflamatorii luate în considerare se numără reducerea cu 20% a numărului de funcţionari publici – cel puţin 167.000 de persoane –, majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) şi introducerea unei noi taxe pe jocurile de noroc.

Deficitul s-a situat la 9,3% din produsul intern brut în 2024, iar dacă nu va fi redus, ratingul suveran al ţării ar putea fi retrogradat. Acest lucru ar creşte costurile împrumuturilor şi ar putea agrava şi mai mult deficitul. România riscă, de asemenea, suspendarea fondurilor europene pentru dezvoltare regională şi post-pandemică, menţionează Politico.eu.

Iar aceste lucruri au adus deja reacţii negative, deşi coaliţia celor patru partide condusă de premierul liberal Ilie Bolojan abia a fost învestită la 23 iunie.

Funcţionarii publici care lucrează în clădirea care găzduieşte biroul prim-ministrului au protestat vineri faţă de proiectul de lege care ar reduce bonusurile şi numărul de zile libere suplimentare pentru cei care lucrează în condiţii periculoase, iar guvernul a amânat o discuţie pe această temă, în contextul apelurilor la negocieri cu sindicatele.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a solicitat României să-şi reducă deficitul la 2,8% din PIB până în 2030, într-un proiect de recomandare care va fi discutat la reuniunea miniştrilor economiei şi finanţelor din 8 iulie.

Pe lângă reducerea bugetarilor, se preconizează introducerea de noi taxe pe jocurile de noroc şi creşterea accizelor. Noul guvern intenţionează, de asemenea, să majoreze impozitul pe profit şi dividende de la 10% la 16% şi să crească TVA-ul pentru lemnele de foc şi alte produse energetice de la 5% la 9%. Alte rate reduse de TVA, cu excepţia alimentelor şi medicamentelor, ar creşte la 19%.

Această rectificare este atât de amplă, atât de profundă, încât durerea nu poate fi evitată”, a declarat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal pentru Politico.

Executivul intenţionează, de asemenea, să reevalueze proiectele de investiţii şi să limiteze programele de sprijin guvernamental la cele care ar creşte exporturile, ar reduce importurile şi ar crea valoare adăugată.

Măsurile de austeritate vor fi „extrem de nepopulare” 

De asemenea, Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în cadrul Expert Forum din București, a declarat, pentru sursa citată, că este dificil pentru guvern „să vândă austeritate atunci când vezi aceleași fețe obosite în guvern (împotriva cărora) oamenii au votat masiv”.

Aceasta a mai susținut că măsurile de austeritate vor fi „extrem de nepopulare” dacă guvernul nu va reduce cheltuielile publice inutile, cum ar fi pensiile mari ale foştilor funcţionari publici, prevăzând o potenţială creştere a populismului de extremă dreapta.

Diferenţa dintre veniturile potenţiale totale din TVA şi ceea ce au colectat autorităţile fiscale române în 2022 a fost de 8,5 miliarde de euro – sau mai mult de 30% din totalul care ar fi putut fi colectat, potrivit celor mai recente date ale Comisiei Europene, notează Politico.

Daniel Dăianu, preşedinte al Consiliului Fiscal, a declarat că noul guvern trebuie să prezinte încă o evaluare a impactului majorităţii măsurilor pe care le are în vedere. Însă, într-un scenariu optimist, acestea ar putea reduce deficitul bugetar al României sub 8% din PIB până la sfârşitul anului, a prevăzut el. „Cifrele sunt încă aproximative, dar cred că România va evita o retrogradare”, a declarat Dăianu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete