Politicienii USL îi jignesc pe liderii europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Chiuariu, Eugen Nicolăescu, Victor Ponta

Furioşi că UE nu a tolerat acţiunile care au afectat statul de drept, politicieni ai actualei Puteri i-au atacat dur pe liderii europeni.

Reprezentanţi de seamă ai USL, care până acum câteva luni invocau în discursurile lor valorile europene, au folosit în ultimele zile un limbaj politic pur românesc împotriva liderilor Comisiei Europene şi ai Parlamentului European.

Chiuariu îl atacă pe Barroso

Un exemplu este Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei în 2007 în Guvern PNL, care şi-a permis să ridice tonul şi să-l critice pe Jose Manuel Barroso, preşedintele CE.

„Pentru domnul Barroso nu contează experimentele Ridzi şi Udrea şi sistemul Băsescu-Boc-Udrea pe care românii au fost nevoiţi să-l suporte în ultimii ani. Domnul Barroso nu a fost preocupat că fiica domnului Băsescu a ajuns în Parlamentul European finanţându-şi campania electorală prin corupţie, prin intermediul doamnei Ridzi", spune Chiuariu.

„Barroso uită că Justiţia nu se poate face de către magistraţi cu salarii tăiate şi uită să spună că Guvernul Ponta a reîntregit salariile magistraţilor. A făcut Barroso ceva în 2009 la strigătele disperate ale Justiţiei pe care acum o plânge?", a continuat Chiuariu să-şi verse nervii pe Barroso.

Nicolăescu îi acuză pe „prietenii lui Băsescu"

Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Tăriceanu în anii 2007-2008, ia în râs raportul MCV şi pare că nu dă doi bani pe el pentru că este făcut de „prietenii lui Băsescu".

„Raportul privind MCV va avea mai mult caracter politic, pentru că, la nivelul Comisiei Europene, marea majoritate a comisarilor, inclusiv preşedintele Comisiei, fac parte din PPE, prietenul politic al domnului Băsescu", a declarat Eugen Nicolăescu.

Ponta: „Demontaţi propaganda fascistă!"

Nici Victor Ponta nu s-a putut abţine de la a-şi ataca adversarii. Acesta i-a făcut „fascişti" pe cei care spun că punctele negative din MCV sunt doar din guvernarea sa.

„Vă rog pe toţi membrii Guvernului să demontaţi minciunile şi propaganda celor care vor vorbi că în raport sunt numai ultimele trei săptămâni din viaţa României. Patru ani, 11 luni şi o săptămână în fruntea României a fost preşedintele suspendat Băsescu, dar tot ce a fost rău propaganda lor va spune că este din cauza noastră. Vă rog pe toţi să demontaţi această propagandă fascistă, că numai fasciştii şi comuniştii rescriau istoria de fiecare dată şi să explicaţi foarte clar că ceea ce este bun trebuie continuat, iar ce s-a constatat că e greşit trebuie îndreptat", a îndemnat Ponta.

"Numai fasciştii şi comuniştii rescriau istoria de fiecare dată."
Victor Ponta premier

Mai multe pentru tine:
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie