Politicienii din cramă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bichineţ spune că vinul „Boc“ a încăput într-un butoiaş

Corneliu Bichineţ, vicepreşedintele PRM al Consiliului Judeţean Vaslui, îşi botează vinurile cu numele actorilor de pe scena politică. El susţine că n-a vândut niciodată licorile pe care le produce. Prin beciul lui au poposit „Ion Iliescu“, „Rodica Stănoiu“, „Adrian Năstase“ şi „Elena Udrea“. Acum, piesele de rezistenţă sunt „Vadim“, „Ponta“, „Boc“ şi „Văcăroiu“.

Fiscul vinde vin de Panciu ieftin ca braga

Corneliu Bichineţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţan (CJ) Vaslui, are de zece ani o colecţie de vinuri cu personalitate. „Cum îmi plac oamenii, am considerat că şi vinurile pe care le produc trebuie să fie personalizate", explică Bichineţ (PRM) motivul pentru care a decis să boteze fiecare butoi de vin din cramă.

De pe cele 1,5 hectare de vie, Bichineţ scoate atât vin cât îi trebuie, însă „nu cantitatea contează, ci calitatea". Dacă la început la mare căutare erau „Ion Iliescu", „Gheorghe Funar" sau „Adrian Năstase", Bichineţ a ţinut pasul cu schimbările de pe scena politică şi astfel au apărut în crama sa „Elena Udrea", „Traian Băsescu", „Victor Ponta" sau „Crin Antonescu".

„Văcăroiu", un rachiu de 55 de grade

Dezamăgit însă de prestaţia unor politicieni, Bichineţ a rămas în beci doar cu câteva „piese de rezistenţă". „Am butoaie «Corneliu Vadim Tudor», «Crin Antonescu», «Victor Ponta», că am intuit din vreme că va ajunge cineva, «Nicolae Văcăroiu», cu esenţă tare, un rachiu de 55 de grade, «Boc», într-o evidentă diminuare sub aspectul recipientului.

Alţii au ajuns la capitolul butoi fără doage sau cu doagele sărite, vinuri oţetite sau, pur şi simpu, i-am trecut în categoria murături", punctează Corneliu Bichineţ, adăugând că a botezat vinurile după comportamentul şi personalitatea politicienilor.

„Eu lucrez cu materialul clientului şi în funcţie de comportamentul politicienilor am făcut şi caracteristicile vinurilor din butoaiele respective. Am butoaie care sunt de 800, 700, 500 de litri sau mai mici", a explicat peremistul de la conducerea judeţului Vaslui.

„Boc" e într-un butoi mic

În crama lui Bichineţ a ajuns şi un vin cu numele actualului premier, din soiul Aligote, care este într-un butoi mic.

„Dacă o ţine tot aşa, va ajunge într-o sticluţă de streptomicină. «Boc» este un vin pentru nefericiţi. Celor cărora le servesc câte un degetar fac figuri, gesturi cu gura, cântă în engleză ori o iau pur şi simplu pe câmp ca apucaţii, strigând ca răcanii: Hai liberare!", explică Bichineţ, adăugând că „Antonescu", din soiul Riesling, este „cam guraliv şi după ce bei două pahare începi să devii lacrimogen".

Tot într-un recipient destul de mic este şi vinul botezat după numele liderului PSD, din soiul Merlot roşu, dar cu perspective foarte bune pentru viitor.

„Ca esenţă, fără a avea un damf, «Ponta» are din aroma infatuată a lui «Năstase», din roşul aprins al lui «Iliescu» şi ceva aghiasmă de la «Sârbu» (socrul lui Victor Ponta - n.r.). Oricum, este un vin care îţi dă oarece speranţe", mai spune şeful CJ Vaslui.

Vinul „Vadim", spumant şi neliniştit

Vinul preferat al vicelui de la CJ Vaslui este însă „Adrian Păunescu", din soiul Căpşunică. „Eu l-am preţuit foarte mult pe Adrian Păunescu, motiv pentru care l-am şi pus la loc de cinste. Pot să-i spun «Lacrima lui Hristos», balsam pentru zei. Oricum, un fel de întăritor, şi pentru cei de dincoace, şi pentru cei de dincolo", a precizat şeful CJ.

Membru PRM cu funcţii importante în partid, actualul vice al CJ Vaslui nu putea să-l uite pe liderul partidului din care face parte. „Cel mai consistent şi cel mai tumultuos vin e frăguţa «Vadim Tudor». Spumant, nelinişit, după două pahare eşti pus pe fapte mari şi priveşti cu încredere, deşi nu prea ai motive, spre Europa. E un vin din via pe care bunicul meu a plantat-o acum 75 de ani", îşi caracterizează Bichineţ piesa de rezistenţă din cramă.

„Udrea" a făcut furori

Tinerii care au venit în vizită la Bichineţ regretă însă Feteasca albă botezată cu numele actualului ministrul al Dezvoltării Regionale. „În urmă cu trei ani, când era şi «Elena Udrea» în cramă, flăcăii trăgeau direct acolo. Pe unii a trebuit să-i resuscitez ca să-şi revină. Oricum, dintre toate, a fost butoiul cel mai căutat. Era un vin alunecos. Un fel de busuioacă bălaie, un vin şiret după două pahare, pentru că tinerii începeau să aibă halucinaţii, chiuiau, iar la patru-cinci pahare intrau în transă", a încheiat Bichineţ.

"Nu am vândut niciun strop de vin. Tot conţinutul îl las celor care ştiu să bea."

Corneliu Bichineţ
vicepreşedinte CJ Vaslui

Bichineţ îşi caracterizează vinurile


-Vinul „Ponta": „Are ceva din aroma infatuată a lui «Năstase»"

-Vinul „Boc": „Este un vin pentru nefericiţi"

-Vinul „Antonescu": „După ce-l bei, devii lacrimogen"

-Vinul „Păunescu": „E «Lacrima lui Hristos», balsam pentru zei"

-Vinul „Udrea": „Un fel de busuioacă bălaie, un vin şiret"

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători