Petiţie online în sprijinul pacienţilor care suferă de HIV/SIDA. Tratamentul lor a fost întrerupt în mai multe judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavii care suferă de HIV/SIDA din mai multe judeţe se plâng că nu mai au tratament. Prin urmare, reprezentanţii UNOPA fac un apel la autorităţi, solicitând acestora o finanţare corespunzătoare a programului naţional de tratament pentru aceşti pacienţi, care nu sunt puţini la număr.

În plus, organizaţiile au iniţiat şi petiţie online în sprijinul beneficiarilor. „Indiferent de motivul disfuncţionalităţilor programului, beneficiarii ADV România şi UNOPA sunt afectaţi de posibilă rezistenţă la tratament şi deprecierea stării de sănătate, nesiguranţa zilei de mâine, umilinţa de a sta la poarta spitalului zile întregi pentru tratament. În repetate rânduri, am sesizat Ministerului Sănătăţii aceste probleme, fără ca ele să fie rezolvate; mai mult chiar, exista o diferenţă între motivaţiile prezentate de cei de la Bucureşti faţă de cele din teritoriu”, arată Iulian Petre, directorul executiv UNOPA. 

Potrivit acestuia, la nivel naţional sunt 12.000 de persoane care cer autorităţilor să ia măsuri pentru a-i salva

„Anul 2014 a început dramatic, mii de pacienţi fiind puşi în situaţia de a întrerupe tratamentul din cauza birocraţiei şi a lipsei fondurilor pentru tratament”, susţin organizaţiile în petiţia lansată zilele trecute. 

Ce solicită pacienţii 

Concret, bolnavii cer o bună funcţionare a programului naţional HIV/SIDA, alocarea suplimentară de fonduri şi pentru trimestrul 2, eliminarea listelor de aşteptare în cazul pacienţilor care au nevoie de tratament, precum şi evaluarea funcţionalităţii schemei de tratament la cei care l-au întrerupt din cauza lipsei de medicaţie din spitale. 

„Considerăm că e de datoria noastră să luptăm pentru a nu apărea un al doilea val epidemic de infecţie HIV. Am ajuns la limita răbdării, ducem greu povara fiecărei zile şi nu am vrea să fim obligaţi să adoptăm altă cale decât cea a dialogului cu autorităţile române”, arată reprezentanţii UNOPA.

Pe aceeaşi temă: 

Tratament cu ţârâita pentru bolnavii cu HIV/SIDA

Primul trimestru al anului i-a adus la disperare pe mii de pacienţi seropozitivii din România. Bolnavii din mai multe judeţe, printre care Constanţa, Vaslui, Prahova, Suceava şi Sibiu au fost nevoiţi să-şi tratamentul antiretroviral obligatoriu, oferit gratuit de Ministerul Sănătăţii. Cauza: lipsa banilor şi birocraţia.

Fondurile pentru programul HIV/SIDA au fost suplimentate din bugetul altor programe de sănătate

La sfârşitul lunii ianuarie, Ministerul Sănătăţii a alocat suplimentar programului de HIV/SIDA peste 38 de milioane de lei, din bugetul altor programe.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne