Peste 9.000 de tineri medici admişi la concursul de rezidenţiat îşi aleg locurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 9.000 de medici au trecut concursul de rezidenţiat

Peste 9.000 de tineri medici care au obţinut la concursul de rezidenţiat minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară, aleg în aceste zile locurile şi posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Ministrul Nelu Tătaru a verificat, joi, modul de desfăşurare a procesului de repartiţie a candidaţilor care au optat pentru domeniul Medicină.

"Vin în faţa voastră cu aceleaşi emoţii pe care le-am avut acum mai bine de 20 de ani când mă aflam în ipostaza de a alege specialitatea. Urmează o perioadă frumoasă, în acealaşi timp şi grea pentru voi, dar care o să vă aducă mari satisfacţii profesionale. Felicit pe toţi cei care au reuşit să treacă acest concurs şi le urez succes”, le-a spus Nelu Tătaru tinerilor medici.

Ministrul Sănătăţii a evidenţiat responsabilitatea acestei generaţii de tineri medici care a ales prioritar specialităţile deficitare, de care este nevoie în sistem în situaţia actuală, respectiv ATI şi boli infecţioase. De asemenea, el a mulţumit conducerii centrelor universitare şi echipei MS care au reuşit să organizeze cu succes concursul din 15 noiembrie, dar şi procesul de după concurs în situaţia participării unui număr record de candidaţi, aproximativ 12.000, şi într-un context epidemiologic special şi dificil.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, timp de patru zile, până în 27 noiembrie, toţi candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară aleg locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire.

Ca în fiecare an, repartiţia se face prin teleconferinţă. Anul acesta, organizatorii au lansat o platformă informatică prin care se poate urmări tot procesul de repartiţie online, în timp real, de către candidaţi, astfel încât să se asigure distanţarea socială.

"Având în vedere numărul de candidaţi care au obţinut punctajul de promovare, anul acesta Ministerul Sănătăţii a decis majorarea cifrei de şcolarizare de la 7 061 la 9.116 pentru a da posibilitatea de a alege un loc sau un post în specialitate tuturor acestor candidaţi. Un număr 565 sunt locuri suplimentare sunt la domeniul medicină pentru specialităţile: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, epidemiologie, igienă, medicină de familie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, medicină internă, pneumologie şi radiologie-imagistică medicală", arată MS.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani