Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

0
Publicat:

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Vot România FOTO: Shutterstock

Votul obligatoriu. Comparaţie 2014

62.2% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu deoarece, dacă vin mai mulţi oameni la vot, se pot schimba lucrurile în bine (faţă de 44.6% în 2014). La polul opus, 35.6% sunt împotriva votului obligatoriu deoarece actuala clasă politică nu poate schimba lucrurile în bine (faţă de 41.7% în 2014). Ponderea non-răspunsurilor este 2.2% (faţă de 13.6% în 2014), scrie news.ro.

Sunt de acord cu votul obligatoriu mai ales: votanţii PSD-PNL, tinerii sub 30 de ani, cei cu educaţie primară sau medie, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din rural şi cei cu un venit mai redus. Votanţii ADU, persoanele cu studii superioare, locuitorii din urbanul mare şi angajaţii la stat sunt împotriva votului obligatoriu într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie.

Deficitul democratic alimentat de ratele scăzute de prezenţă la vot a produs schimbări în atitudinea românilor faţă de ipoteza introducerii votului obligatoriu. Dacă în urmă cu 10 ani, mai puţin de jumătate dintre români (45%) erau de acord cu votul obligatoriu, astăzi aproape două treimi din populaţie (62%) susţin introducerea votului obligatoriu în ideea că dacă vin mai mulţi oameni la vot se pot schimba lucrurile în bine. Este o creştere semnificativă care reflectă un interes mai ridicat faţă de procesele democratice, precum şi o înţelegere a faptului că fără o prezenţă ridicată la vot, legitimitatea conducătorilor şi progresul în societate sunt imposibile. Susţinători mai entuziaşti ai votului obligatoriu sunt alegătorii PSD-PNL (74%) şi ai AUR (68%), iar într-o măsură uşor mai redusă alegătorii ADU (58%). De asemenea, oarecum surprinzător şi disonant comparativ cu ratele de prezenţă la vot mai scăzute, tinerii cu vârsta de 18-29 susţin în proporţii mai mari votul obligatiu (68%), comparativ cu celelate categorii de vârstă”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 12 - 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.

Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine