Peste 50.000 de români sunt aşteptaţi la mare de 1 Mai. Staţiunile sunt pregătite pentru turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50.000 de români sunt aşteptaţi la mare de 1 Mai, cele mai căutate staţiuni fiind Mamaia şi Vama Veche. Autorităţile din turism şi patronatelor au precizat că toate hotelurile de pe litoral sunt pregătite să primească turişti, acestea fiind deschise de la sfârşitul lunii aprilie.

„Deja 80% din locurile de cazare din staţiunea Mamaia au fost contractate pentru minivacanţa de 1 Mai. Litoralul este gata pentru a primi turişti şi toate hotelurile, cu excepţia celor care sunt în construcţie, vor fi deschise pe data de 1 Mai”, a declarat Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), citată de Mediafax.

Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia, a precizat că până la sfârşitul lunii aprilie toate cele 25.000 de locuri de cazare disponibile în Mamaia vor fi ocupate.

Reprezentanţii patronatelor şi ai autorităţilor estimează că, după evoluţia rezervărilor, de 1 Mai vor ajunge la mare peste 50.000 de turişti, dintre care cei mai mulţi vor veni în Mamaia, Vama Veche şi Costineşti.

Matichescu crede că numărul mare de turişti este influenţat şi de decizia Guvernului de a acorda zi liberă pentru bugetari vineri, 2 mai, astfel încât, cumulate cu week-end-ul, aceştia să aibă patru zile libere.

„Pe litoral sunt aproape 140.000 de locuri de cazare şi toate unităţile vor fi deschise la 1 Mai, aşa cum sunt obligate prin lege. Se vor deschide şi hoteluri noi şi se reabilitează, extind şi modernizează unele vechi. În acest moment, proiectele hoteliere la care se lucrează în Mamaia depăşesc 70 de milioane de euro”, a mai spus Bucovală.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?