Peste 17.000 de absolvenţi au solicitat indemnizaţia de şomaj în iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 17.000 de proaspăt absolvenţi au solicitat indemnizaţia de şomaj în luna iulie. Dintre aceştia aproximativ 16.200 provin din învăţământul liceal şi postliceal, informează reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Tinerii absolvenţi pot obţine indemnizaţia de şomaj dacă în 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă aflată pe raza de domiciliu sau reşedinţă ori la un furnizor de servicii specializate acreditat.

Dintre cei 17.501 de absolvenţi care au solicitat ajutorul de şomaj, 16.297 provin din învăţământul liceal şi postliceal, 364 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar 840 din învăţământul universitar.

În luna iunie s-au înregistrat 3.970 de absolvenţi, dintre care 3.404 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 466 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar o sută din învăţământul universitar.

Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi se acordă la cerere, lunar, pe o perioadă de şase luni, în sumă fixă, respectiv 250 de lei, aceasta reprezentând 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, de 500 de lei.

Indemnizaţia poate fi acordată de la data expirării perioadei de 60 de zile de la absolvire, în care solicitanţii nu au reuşit să-şi găsească un loc de muncă, respectiv de la data absolvirii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap. Solicitanţii trebuie să facă dovada că nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului şi nu realizează venituri sau obţin, din activităţi autorizate, venituri mai mici de 500 de lei.

Data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire.

Indemnizatia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.

Absolvenţilor care se înscriu la agenţiile de ocupare pot beneficia de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă şi formare profesională gratuită.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat