Peste 10.000 de turişti au ales să petreacă Paştele în Azuga, Buşteni sau Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 10.000 de turişti sunt la munte în aceste zile FOTO Adevărul

Peste 10.000 de turişti petrec sărbătorile pascale în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, unii dintre ei profitând de stratul de zăpadă de pe pârtiile din Bucegi, alţii făcând plajă la 2.000 de metri altitudine, în timp ce alţii petrec în aer liber, pe Valea Cerbului.

Potrivit hotelierilor şi reprezentanţilor agenţiilor de turism, toate locurile de cazare din staţiunile de pe Valea Prahovei sunt ocupate în această perioadă, peste 10.000 de turişti alegând să petreacă sărbătorile de Paşte la munte, în hoteluri sau pensiuni, unde li s-au pregătit meniuri tradiţionale.

În noaptea de Înviere, mii de oameni au ales să se ducă la Mănăstirea Sinaia, care a fost punctul de atracţie noaptea trecută.

Duminică, zeci de turişti iubitori ai sporturilor de iarnă au schiat ori s-au dat cu snowboard-ul pe pârtia Valea Soarelui, la 2.000 de metri altitudine în Bucegi, acolo unde alţi turişti au ales să facă plajă.

Salvamontiştii le atrag atenţia turiştilor că traseele montane din Bucegi sunt în continuare închise şi îi sfătuiesc pe aceştia să nu urce pe munte întrucât pot provoca avalanşe ori se pot rătăci.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG