Persoanele nevaccinate care au trecut recent prin COVID-19 nu au voie să asiste la competiţiile sportive fără test

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Citu FOTO Guvernul României

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri seară, după şedinţa de Guvern, că au fost adoptate măsurile de relaxare care se aplică din 15 mai, fiind modificată Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă.

În ceea ce priveşte competiţiile sportive, există o modificare faţă de ceea ce a anunţat, vineri, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. El precizase că la competiţiile sportive pot asista şi persoanele nevaccinate care au trecut recent prin boala COVID-19, însă prim-ministrul a spus că acestea pot asista la jocuri numai cu test efectuat.

„Se crează posibilitatea ca în spaţiile deschise, competiţiile sportive să se poată desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25 la sută din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore (...) Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 70 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2. Acestea sunt măsuri pe care le luăm până la 1 iunie, prin această hotărâre de guvern, de la 1 iunie, vor urma şi altele”, a spus Cîţu.

Anterior, Novak a declarat că se aşteaptă la măsuri mai relaxate pentru competiţiile sportive.

„Finala (n.r. - Cupei României) este primul meci pe care l-am aprobat, avem solicitarea din partea federaţiei că doresc spectatori pe stadion. Am înaintat-o către Ministerul Sănătăţii şi urmează ordinul comun, pe care îl vom înainta CNSU-ului, sper că vom avea avizul. Acestea sunt procedurile actuale. Organizatorul trebuie să solicite către noi ce doresc, să ne asigure că au efectiv staff-ul tehnic care poate să asigure toate demersurile de a testa, de a controla spectatorii, de a intra şi de a-i ajuta să se aşeze şi noi trimitem mai departe la Ministerul Sănătăţii şi împreună cu ordinul comun cerem avizul CNSU-ului. (n.r. - dacă ficare club-gazdă va trebui să trimită solicitarea şi dacă va fi analizată individual) Individual, pe fiecare în parte şi neapărat îmi doresc să ne solicite, dar îmi doresc, totodată, să aibă şi staff-ul tehnic care să asigure securitatea spectatorilor. Noi o să cerem garanţii şi o să cerem toate detaliile, cine dispune toată schematica, dar, cu siguranţă, schema elaborată de UEFA este una foarte bună şi îmi doresc să o implementăm peste tot, la toate competiţiile. Gradul de ocupare, momentan, este de 25 la sută şi este unul foarte optimist pentru început, dar îmi doresc gradual să creştem acest procent. (n.r. - dacă aceste condiţii sunt valabile şi pentru competiţiile în săli) Da, cam această schemă va fi aplicabilă şi la celelalte sporturi şi cred că este o schemă foarte bine gândită şi putem să o aplicăm peste tot. Astă seară, vom avea o şedinţă de guvern la ora 20.30 şi o să vedem ce modificări se mai aduc, pentru că o să mai aducem câteva modificări la condiţiile din starea de alertă, dar cu siguranţă, în afară de cele sanitare, condiţiile sunt să fi fost vaccinat, teste PCR, test antigen de 24 de ore şi să fi fost vindecat în ultimele 30-90 de zile. (n.r. - Persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală) pot face un test antigen pe loc. (n.r. - dacă se mai poate schimba ceva) Ce am discutat noi sunt în practică, se vor pune în practică, eu sper într-o relaxare mai mare în această seară. (n.r. - despre copii şi juniori) Începem cu cei mari şi gradual o să continuăm şi către copii şi juniori şi către alte sporturi", a declarat Novak, la Digi 24.

La începutul săptămânii, MTS a anunţat că, începând cu data de 13 mai, organizatorii de evenimente şi competiţii sportive care îşi doresc să contribuie la organizarea de evenimente test/pilot cu spectatori se pot adresa cu propuneri Ministerului Tineretului şi Sportului.

Aceştia vor putea depune planuri care să descrie cât mai amănunţit condiţiile de desfăşurare a evenimentului, în raport cu condiţiile de mai jos. Astfel, participarea este permisă doar pentru:

- persoanele care sunt vaccinate (cu schema completă);

- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

- persoanele care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii.

După analizarea planurilor propuse de organizatori, Ministerul Tineretului şi Sportului le va transmite spre avizare către Ministerul Sănătăţii pe acelea care îndeplinesc toate condiţiile legale. După obţinerea acestui aviz, propunerea va fi înaintată către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care va emite o hotărâre în acest sens.