Persoanele expuse la agenţi cancerigeni la locul de muncă vor beneficia de supravegherea stării de sănătate şi după încetarea activităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care prevede că lucrătorii expuşi la agenţi cancerigeni sau mutageni, la pulberi minerale pneumoconiogene vor beneficia de supravegherea stării de sănătate şi după încetarea acestei activităţi profesionale. Camera Deputaţilor este for decizional.

Propunerea legislativă are în vedere stabilirea unor măsuri pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor, scrie agerpres.ro.

Potrivit expunerii de motive, "în cursul activităţii profesionale, lucrătorii pot fi expuşi anumitor riscuri ale căror repercusiuni asupra sănătăţii pot să apară la mulţi ani după încetarea expunerii". Pentru a beneficia de un diagnostic precoce şi de o abordare terapeutică care să asigure un prognostic favorabil, starea de sănătate a acestor lucrători va trebui verificată periodic şi după încetarea expunerii sau a activităţii profesionale, explică iniţiatorii.

"Lucrătorii expuşi, în antecedentele profesionale, la agenţi cancerigeni sau mutageni, aşa cum sunt definiţi de legislaţia românească în vigoare, respectiv la pulberi minerale pneumoconiogene, beneficiază de supravegherea stării de sănătate în relaţie cu expunerea profesională menţionată şi după încetarea expunerii sau a activităţii profesionale, denumită în continuare supraveghere medicală post-expunere profesională, pe perioada necesară pentru protejarea sănătăţii. Prin lucrător expus se înţelege orice lucrător care dovedeşte expunerea profesională la agenţi cancerigeni sau mutageni şi pulberi minerale pneumoconiogene prin documente oficiale stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii", prevede textul adoptat.

Supravegherea medicală post-expunere profesională se va realiza prin cabinetele de medicina muncii şi secţiile/compartimentele de medicina muncii din structura spitalelor publice, care preiau de la structurile de medicina muncii care au avut în supraveghere astfel de lucrători dosarele celor care şi-au încetat activitatea.

Preluarea dosarelor se face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Datele obţinute prin supravegherea medicală post-expunere profesională vor fi raportate Institutului Naţional de Sănătate Publică. La propunerea Ministerului Sănătăţii, se aprobă prin hotărâre a Guvernului înfiinţarea şi organizarea în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a Registrului naţional al expuşilor profesional la agenţi cancerigeni sau mutageni şi pulberi pneumoconiogene. Datele vor fi cuprinse în Registrul naţional al expuşilor profesional la agenţi cancerigeni sau mutageni şi pulberi pneumoconiogene.

"Supravegherea medicală post-expunere profesională a lucrătorilor expuşi se realizează diferenţiat, în funcţie de riscul profesional avut în vedere, conform unor ghiduri de specialitate elaborate de Comisia de Medicina Muncii a Ministerului Sănătăţii, iar, în lipsa acestora, în conformitate cu ghiduri şi proceduri agreate la nivel european sau internaţional", mai prevede proiectul adoptat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein