Patrimoniul universităților particulare va reveni fondatorilor la dizolvare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a adoptat, luni, o inițiativă legislativă care prevede că, în caz de dizolvare, lichidare sau desființare, patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale revine fondatorilor.

Proiectul privind modificarea şi completarea Legii 1/2011, a educaţiei naţionale, care îi are ca iniţiatori pe senatorul Petru Filip şi pe deputatul Cătălin Croitoru (PDL), a întrunit 68 de voturi „pentru", 7 voturi „împotrivă" şi 21 de „abţineri".

Potrivit proiectului, aşa cum a fost modificat la propunerea Comisiei pentru învăţământ, care a propus plenului un raport favorabil cu amendamente, în instituţiile de învăţământ superior de stat învăţământul este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată de Guvern, iar cuantumul taxei va fi stabilit de către senatul universitar.

Potrivit unei alte prevederi adoptate de senatori, senatul universitar poate aproba prelungirea activităţii didactice şi de cercetare după împlinirea vârstei de pensionare pentru un an în calitatea de titular pentru un număr total al personalului care nu poate nu poate depăşi 2 la sută.

Iniţiativa legislativă a fost dezbătută de Senat în calitate de Cameră decizională.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese