Patapievici ne explică motivele demisiei de la şefia ICR: "Această construcţie instituţională vie e distrusă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Roman Patapievici

Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, a prezentat, joi, motivele pentru care conducerea institutului îşi dă demisia de onoare, fiind la final aplaudat de personalităţi precum Cristi Puiu şi Mircea Cărtărescu, prezente la această ultimă conferinţă a sa ca şef al ICR.

La conferinţa care a avut loc joi, la sediul Institutului Cultural Român, au participat, alături de Horia-Roman Patapievici, cei doi vicepreşedinţi ai ICR, Mircea Mihăieş şi Tania Radu.

De asemenea, la eveniment au fost prezenţi, printre alţii, regizorul Cristi Puiu şi scriitorul Mircea Cărtărescu, tinerele autoare Anamaria Sandu şi Elena Vlădăreanu, precum şi directorul Institutului Francez din Bucureşti, Didier Dutour.

După cum a mai declarat anterior, Patapievici a explicat că ceea ce se va întâmpla cu ICR, prin efectele OUG nr. 27/ 2012, nu înseamnă doar trecerea în subordinea Senatului, ci şi schimbarea misiunii, accentul punându-se, cum se specifică în preambulul ordonanţei, pe identitatea naţională.

Totodată, ICR se va transforma într-o instituţie de propagandă a culturii naţionale, dintr-un mediator care a pus în legătură artişti şi operatori culturali din România cu cei din străinătate şi o instituţie care a promovat cultura naţională în cooperare cu instituţii de cultură străine, asigurând astfel succesul acţiunilor sale pe piaţa culturală externă.

"A meritat să facem ce-am făcut"

"Locul în care ne-am lăsat şapte ani şi jumătate din viaţă, această construcţie instituţională vie este distrusă", a spus Patapievici.

El a mai declarat că actuala conducere a institutului, formată din el, Tania Radu şi Mircea Mihăieş, înţelege să îşi depună demisia de protest "faţă de lovitura dată artiştilor români".

În finalul conferinţei, Patapievici le-a mulţumit artiştilor şi oamenilor de cultură cu care a lucrat ICR, colegilor din institutele culturale române şi străine şi tuturor colaboratorilor, conducerea de la Bucureşti fiind îndelung aplaudată de cei prezenţi la eveniment.

"Vedeţi, a meritat să facem ce-am făcut", a mai spus Patapievici.

Horia-Roman Patapievici a declarat, la sfârşitul lunii iunie, că, dacă Curtea Constituţională va decide că este constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care ICR trece de la Preşedinţie în subordinea Senatului şi este modificată misiunea institutului, întreaga conducere ICR îşi va da demisia.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că OUG nr. 27/ 2012 este constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului.
Patapievici a declarat, marţi, pentru Mediafax că aspectul sesizat de Avocatul Poporului este cel al caracterului de urgenţă, Curtea Constituţională distingând între decizia politică şi caracterul de urgenţă, pe care l-a considerat legitim.

Tot marţi, Patapievici a precizat că cei din conducerea ICR rămân "în acelaşi cadru" şi vor demisiona după "rezolvarea câtorva chestiuni de gestiune punctuală, legată de reducerea severă a bugetului" institutului.
Recent, Ministerul Finanţelor a informat ICR, printr-o adresă, că vor fi operate o serie de modificări, incluzând reducerea bugetului institutului, de 43 de milioane de lei, cu 14,5 milioane de lei, reprezentând mai mult de o treime. Ministerul a cerut, totodată, ICR să se încadreze în restul sumei prevăzute în bugetul aprobat la sfârşitul anului trecut, respectiv în 28,5 milioane de lei, urmând ca reducerea să fie şi operată, au precizat reprezentanţii ICR. Însă ICR a cheltuit sau angajat în proiecte aflate în derulare suma de 29 de milioane de lei, astfel că, până la sfârşitul acestui an, ar trebui să funcţioneze cu minus 500.000 de lei, pentru a respecta cererea Ministerului Finanaţelor.

Patapievici a precizat că, potrivit bugetului de stat,
ICR avea angajate o serie de alocări bugetare. "Nu se poate să fii anunţat că nu mai ai niciun ban, în condiţiile în care tu ai funcţionat ca o instituţie normală", a spus preşedintele ICR.

Mai multe pentru tine:
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Alertă în Năvodari după ce o șoferiță a rupt o conductă de gaz: 30 de case, evacuate. „Toată lumea spunea să fug”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Năsui (USR) a depus proiect pentru desființarea pensiilor speciale ale primarilor: „Guvernul n-a tăiat nimic de la politicieni”