Paştele în metropolă
0Nu am mai recunoscut nimic din febra bucureşteanului. S-au schimbat obiceiurile, s-au schimbat economia, geografia economică a Capitalei. Nu am nostalgia vremilor când fentai miliţia aducând de
Nu am mai recunoscut nimic din febra bucureşteanului. S-au schimbat obiceiurile, s-au schimbat economia, geografia economică a Capitalei. Nu am nostalgia vremilor când fentai miliţia aducând de la ţară, ascuns în portbagaj, un miel, nu le regret. Evlavia atunci interzisă era însă mai profundă, avea în ea şi o doză de protest. Doar că acum bucureşteanul nu mai cumpără de Paşte ouă, miel, leuştean sau legume.
El face "shopping". Are, Slavă Domnului, destule posibilităţi, destule "mega" "moluri", "store-uri", "supermarketuri", să-şi facă shoppingul. Totul este de-a gata. Chiar şi drobul, cozonacul, dacă vrei să nu-l mai faci, nu-l faci. Îl cumperi. E de bine, e mai economic, e mai eficient. Bani să ai. Ceea ce nu am văzut în atmosfera pascală a Capitalei a fost lipsa generozităţii, a sobrietăţii pe care perioada pascală le impunea. Nu am văzut nici măcar decenţă. Ce să zic de smerenie, aş exagera. În Vinerea Mare, "un neam de manivelă" de pe un microbuz m-a înjurat de Dumnezeu că n-am intrat într-un şanţ (săpat recent pe Colentina) ca să treacă el. I-am atras atenţia ca e Săptămâna Mare. M-a înjurat, apreciez asta, nu de Dumnezeu, ci de mamă.
Mârlănia Sărbătorilor a continuat şi la biserică, prin scandalurile create de înghesuiala pentru a lua lumină. Nici aici bucureşteanul nu a fost generos. Am avut impresia că omul a venit la biserică doar la 11.45 să ia lumină, ca la shopping, s-o ducă acasă ca pe un trofeu şi apoi să se îmbete, grobian, cu ai lui, la domiciliu: "Hristos a înviat! - Adevărat a înviat!, Mai bagă şpriţ, nevastă!" Grupurile de tineri, care pe vremuri mă impresionau, căci mergeau la biserică sfidând "indicăţiile", sunt acum vulgare şi gălăgioase. Ţaţele, parcă mai nevorbite, babele, altădată smerite, mai agresive. Nimic nu mai seamănă cu ce a fost "atunci". Ce m-a deprimat a fost blazarea enoriaşilor. Mai nimeni din sutele de "credincioşi" nu a cântat "Hristos a înviat din morţi!". Nimic măreţ, nimic spiritual, nimic divin. O lălăială penibilă mârâită din sute de piepturi. De unde cântec înălţător... "cu moartea pre moarte călcând"!? În drum spre casă, victorios, protejând cu palma lumina lumânării, "tineretul bisericos", gălăgois şi indecent se gratula cu vorbe de clacă împrumutate de pe stadion. Era preludiul marelui chef "naşpa" ce va dura două zile, frate, şi două nopţi, frate. Sub pretextul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Deprimant!
Hristos a înviat, stimaţi locuitori ai metropolei!