Părinţii solicită decontarea directă a terapiei pentru copiii cu autism, printr-un sistem de vouchere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist (FEDRA) solicită creşterea numărului de ore de terapie pentru copii care se decontează şi decontarea directă la specialiştii care lucrează cu copilul, printr-un sistem de vouchere.

FEDRA precizează că Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au făcut un prim pas în vederea susţinerii financiare a terapiei copiilor cu tulburări în spectrul autist (TSA), însă consideră că acestea sunt departe de a rezolva situaţia sutelor de persoane care în fapt nu beneficiază de servicii gratuite.

„Numărul de ore propus spre decontare este foarte mic, procedura de decontare (acum prin medicul psihiatru care diagnostichează, nu prin psihoterapeutul care face de fapt terapie) este foarte greoaie, iar medicii psihiatri care au contract cu CNAS sunt foarte puţini, la nivel naţional, unele judeţe fiind neacoperite. Prin urmare, FEDRA solicită Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate decontarea unui număr de 90 de puncte per specialist (psiholog, psihoterapeut, kinetoterapeut, logoped) şi simplificarea procedurii de decontare a serviciilor (decontarea directă la specialiştii care lucrează cu copilul; decontarea serviciilor printr-un sistem de vouchere)”, anunţă Mediafax.

Orele de intervenţie decontate de CNAS sunt insuficiente

FEDRA sesizează că orele de intervenţie decontate de CNAS sunt insuficiente comparativ cu numărul de copii care au nevoie de terapie (90 puncte în medie/zi/medic şi nu pe furnizorul de servicii medicale conexe aşa cum se anunţase inţial, medicul fiind cel care trebuie să le împartă per furnizor specialist), iar pentru adulţii cu autism aceste servicii sunt practic inexistente, deoarece decontarea terapiei nu este prinsă în cele decontate de CNAS.

„În acest moment, cele 19 organizaţii membre ale FEDRA deservesc un număr de aproximativ 1.055 copii şi 35 adulţi. Dintre aceştia, doar 108 au beneficiat de terapie gratuită decontată prin CNAS în perioada iulie-august”, se mai arată în comunicat.

Federaţia mai atrage atenţia că există un număr foarte mic de medici psihiatri pediatri care au contracte cu casele judeţene de asigurări şi care ar putea deconta aceste servicii, în unele judeţe, nefiind niciun astfel de specialist.

FEDRA propune îmbunătăţirea procedurii de decontare a serviciilor

O altă problemă constă în faptul că decontarea serviciilor prin medicul psihiatru îngreunează foarte mult procesul acoperirii cheltuielilor şi, în continuare, majoritatea copiilor cu tulburări din spectrul autist primesc servicii în cadrul ONG-urilor înfiinţate de părinţi şi direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) din subordinea consiliilor judeţene.

În acest context, FEDRA propune îmbunătăţirea procedurii de decontare a serviciilor prin: decontarea directă a serviciilor de terapie prin specialişti psihoterapeuţi cu formare şi experienţă, decontarea serviciilor de terapie printr-un sistem de vouchere, precum şi decontarea unui număr de 90 de puncte per specialist care lucrează direct cu copilul, în loc de 90 de puncte per medic psihiatru.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate