Paramedicii elveţieni nu au putut trata o handbalistă accidentată pentru că sala de sport se afla cu 6,5 metri pe teritoriul francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Pixabay - caracter ilustrativ

O handbalistă s-a accidentat sâmbăta trecută într-o sala de sport din oraşul Saint Louis, situat la graniţa franco-elveţiană, iar paramedicii din Elveţia nu au putut interveni din cauza legii franceze.

Paramedicii au ajuns la locul incidentului la scurt timp după accidentare, însă nu au avut voie să intervină, potrivit Prime News. Deşi sala de sport aparţine cantonului Basel-Stadt din Elveţia, paramedicii elveţieni nu pot acorda ajutorul necesar în zona de frontieră.

Chiar dacă ei au fost cei care au ajuns primii la faţa locului, nu i-au putut acorda ajutorul necesar handbalistei accidentate deoarece sala de sport se afla la doar 6,5 metri distanţă de graniţa Basel, deci pe teritoriul Franţei, unde legea le interzice să facă acest lucru. Legea franceză prevede faptul că nu au voie să administreze analgezice sau perfuzii.

Jucătoarea încercase o săritură în timpul meciului, care s-a încheiat cu o aterizare nefericită şi un picior rupt. Din cauza faptului că paramedicii elveţieni nu au putut face nimic, a trebuit chemat medicul de urgenţă din Basel. Astfel, handbalista a fost tratată abia după aproximativ 20 de minute, iar ulterior a fost transportată la Spitalul Universitar din Basel.

Potrivit lui Toprak Yerguz, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Justiţie şi Securitate din Basel (JSD), echipa medicală ar fi putut fi pasibilă de urmărire penală dacă acorda îngrijiri pe teritoriu străin.

„În Franţa, nicio măsură medicală care este delegată de un medic – şi anume administrarea de medicamente sau perfuzii – nu poate fi efectuată de paramedici”, a declarat Yerguz pentru sursa citată. Aceeaşi lege este valabilă şi în Germania.

Potrivit acestuia, paramedicii sunt puţini şi sunt de fapt responsabili de cazurile grave, precum cel al handbalistei, pe care l-ar fi putut trata în mod normal pe teritoriul elveţian. 

Echipa de salvare din Basel-Stadt este la curent cu problema legală doar de câteva luni. Înainte de aceasta, potrivit lui Yerguz, paramedicii au acţionat după „o practică dovedită”.

De partea cealaltă, francezii susţin că „Totul este clar din partea franceză. Nu ştim unde este problema”,  potrivit lui Marie-Astrid Muller, director general al administraţiei Saint Louis. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO