„Pacientul londonez“, bărbatul vindecat complet de virusul HIV. Ce tratament a urmat şi ce şanse ar avea un român să beneficieze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat seropozitiv care trăieşte în Marea Britanie a devenit al doilea caz cunoscut în lume care s-a vindecat complet de virusul ce produce SIDA după ce a primit un transplant de măduvă de la un donator rezistent la virus, au anunţat doctorii săi, citaţi de Reuters.

Concret, la 3 ani de la intervenţie, pacientul, cunoscut sub denumirea de „pacientul Londra”, este în remisie şi a întrerupt tratamentul specific antiretroviral, ce se administrează pentru a ţine în frâu virusul HIV. Primul astfel de caz a fost semnalat în urma cu 12 ani, când Timothy Brown, care suferea de cancer de sânge, dar şi de HIV a trecut printr-o procedură similară. Era, până în acest moment, singurul adult din lume despre care se ştia că s-a vindecat de virusul HIV. 

„Ajungând la o remisiune în cazul celui de-al doilea pacient prin utilizarea unei abordări similare am demonstrat că pacientul din Berlin nu a fost o anomalie”, a declarat profesorul Ravindra Gupta de la Universitatea Cambridge. 

Potrivit Societăţii Internaţionale de Luptă Împotriva HIV/SIDA, chiar dacă există şi diferenţe între cei doi pacienţi vindecaţi de temutul virus, cazurile pot fi considerate „în oglindă”. Cu toate acestea, însă, inclusiv cercetătorii străini admit că procedura nu ar putea fi extinsă la scală internaţională. „Aceste descoperiri reprezintă un punct de cotitură în cercetările legate de HIV/SIDA şi ne demonstrează că, în timp, se poate găsi o variantă pentru ca această boală să fie vindecată”, notează specialiştii. 

În ce măsură pot beneficia românii de această procedură

Până atunci însă, cei peste 15.000 de pacienţi români care suferă de HIV/SIDA la ora actuală au slabe şanse să fie beneficiari ai unei astfel de terapii. „Esta vorba de pacienţi cu leucemie, sau cu limfoame şi care au beneficiat de transplant medular. Practic, li s-a schimbat complet structura sangvină. Sunt cazuri unicat, nu se poate aplica o astfel de tehnică pe pacienţii cu HIV/SIDA, pentru că înseamnă să îi supui la risc de a dezvolta şoc toxico-septic”, a declarat profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală. 

Şi Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Pacienţilor cu HIV/SIDA (UNOPA), spune că vestea că un al doilea bolnav s-a vindecat aduce speranţă în rândul acestor pacienţi. „Chiar dacă ne dă speranţă, nu ştiu în ce măsură e o procedură care s-ar putea aplica la scară largă. Cred că a fost o chestiune legată de noroc şi de soartă în aceste două cazuri”, a comentat reprezentantul organizaţiei de pacienţi.

Aproape 37 de milioane de persoane din întreaga lume trăiesc cu HIV, însă numai 59% dintre aceştia beneficiază de tratamente antiretrovirale. Aproape un milion de persoane mor în fiecare an din cauza afecţiunilor legate de HIV. Milioane de persoane infectate cu HIV din întreaga lume ţin sub control boala cu ajutorul unei terapii antiretrovirale (ARV), însă acest tratament nu conduce la dispariţia virusului.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile