Pacienţii cu HIV/SIDA sunt jigniţi de declaraţiile făcute luni de ministrul Culturii, Daniel Barbu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii cu HIV/SIDA care primesc tratament prin intermediul programului naţional se declară jigniţi de afirmaţiile ministrului Daniel Barbu, potrivit căuria banii alocaţi programelor anti-HIV reprezintă jumătate din bugetul programelor alocat Ministerului Culturii.

În opinia lui Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), remarcile ministrului Culturii sunt „o invitaţie la stigmă şi discriminare faţă de această categorie de pacienţi”.

„Sugestia legată de închiderea programului naţional de tratament al infecţiei HIV o considerăm echivalentă cu o condamnare pe care Guvernul o pregăteşte acestor pacienţi, care provin în cea mai mare parte din copiii infectaţi la naştere în sistemul medical al anilor 1988-1990”, a atras atenţia Iulian Petre, adăugând că într-o ţară civilizată o astfel de afirmaţie venită de la un ministru ar fi urmată imediat de o demisie a acestuia.

„UNOPA se rezumă doar la a-i solicita domnului ministru să prezinte public scuze celor peste 12.000 de persoane infectate cu HIV din România pentru modul în care a instigat populaţia României împotriva lor. Solicităm de asemenea domnului premier Victor Ponta şi domnului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, să exprime public poziţia guvernului faţă de cele declarate de domnul Daniel Barbu”, au precizat reprezentanţii pacienţilor.

UNOPA reuneşte la ora actuală nu mai puţin de 22 de asociaţii ale persoanelor infectate cu HIV din 19 judeţe ale ţării, având peste 2.500 de membri şi peste 4.000 de beneficiari ai proiectelor derulate în ultimii patru ani.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în legătură cu afirmaţiile ministrului Daniel Barbu, urmând să le analizeze într-o şedinţă viitoare a colegiului director, sub aspectul discriminării şi încălcării demnităţii persoanelor infectate cu HIV.

MS: alocarea banilor publici nu trebuie gândită pentru un domeniu în detrimentul altuia

Ministerul Sănătăţii a considerat „neinspirată şi inadecvată” comparaţia făcută de ministrul Culturii Daniel Barbu între finanţarea Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/ SIDA şi cea a festivalurilor culturale.

„Ministerul Sănătăţii îşi întemeiază politicile publice pe dovezi şi pe nevoile cetăţenilor, ţinând cont de dreptul fundamental la viaţă şi fără discriminări. Ministerul Sănătăţii consideră că alocarea banilor publici nu trebuie gândită pentru un domeniu în detrimentul altuia, ci pornind de la priorităţile societăţii, de la rezolvarea acelor probleme care sunt cele mai importante pentru cetăţeni. Sănătatea este o prioritate, iar HIV/SIDA este o problemă de sănătate publică. Aceasta priveşte nu doar pacienţii sau Ministerul Sănătăţii, ci întreaga societate şi trebuie tratată cu responsabilitate. De ani de zile România este apreciată pentru modul în care a tratat acest program", se arată într-un comunicat de presă.

MS afirmă că în 2013 a făcut „eforturi constante” pentru ca, în condiţii de constrângeri financiare, să asigure buna derulare a programului HIV/ SIDA, precum şi a celorlalte programe naţionale.

„Pentru anul următor, Ministerul Sănătăţii îşi reafirmă intenţia de a realiza mai multe programe naţionale etalon, cel de HIV/SIDA fiind unul dintre ele”, precizează sursa citată.

Daniel Barbu: Prea mulţi bani pentru pacienţii cu HIV

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, la Craiova, că banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conduce.

Ministrul Daniel Barbu a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Barbu, indignat de suma alocată pentru HIV: „Nu suntem în Africa. Puteam face Festivalul Shakespeare“. Reacţia CNCD

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, crede că Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, scrie „Gazeta de Sud“. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în legătură cu aceste declaraţii ale ministrului Daniel Barbu.

Ministrul Culturii, bolnavii de SIDA şi închisoarea numită România

Te doare mintea când stai şi asculţi ce idei debitează politicienii români. La fel ca în cazul Roşiei Montane, unii dintre ei ar trebui să primească un fel de aviz înainte de a deschide gura. Ar fi spre binele lor.

Ministrul Culturii, bolnavii de SIDA şi închisoarea numită România

Te doare mintea când stai şi asculţi ce idei debitează politicienii români. La fel ca în cazul Roşiei Montane, unii dintre ei ar trebui să primească un fel de aviz înainte de a deschide gura.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro