Pacienţii cu hepatită în stadii avansate şi cei cu ciroze pot face, începând de luni, investigaţii gratuite pentru noul tratament fără interferon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii cu hepatită cronică C şi cei cu ciroză pot solicita, începând de luni, vouchere care le permit să efectueze investigaţiile necesare pentru aprobarea tratamentului fără interferon. Terapia, de care vor beneficia strict pacienţii în stare gravă şi pentru care nu mai sunt alte soluţii, este gratuită, fiind decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Concret, voucherele vor fi distribuite de medicii de specialitate care vor realiza prescrierea tratamentului şi monitorizarea pacientului în centrele din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Oradea.  

„Pacienţii pot solicita voucherele pentru investigaţiile necesare a fi depuse la dosarul pentru aprobarea tratamentului fără interferon. Consider că accesul la această nouă terapie este un pas important, extrem de necesar pentru această categorie de bolnavi. Sper ca anul viitor să putem extinde tratamentul fără interferon al hepatitei C şi la stadiul F3”, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

De asemenea, autorităţile au menţionat că există şi o listă care cuprinde laboratoarele în care investigaţiile se fac gratuit, listă ce poate fi accesată AICI.

Ce cuprinde dosarul şi unde va fi depus

Concret, metodologia arată că medicul curant poate fi ales de către pacient dintre medicii care îşi desfăşoară activitatea în centrele Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu-Mureş şi Oradea. Limitarea la aceste centre ar putea fi o problemă, susţin reprezentanţii pacienţilor, care sunt de părere că nu toţi bolnavii de hepatită în stadii avansate vor avea resursele financiare necesare, dar şi starea de sănătate necesară pentru a merge în centrele amintite. 

„Trebuie să existe nişte formalităţi, e un lucru foarte bun, doar că lipsesc protocoalele. Mai exact, sunt pacienţi care au ciroze, care au fost în stadii incipiente şi care nu ştiu că există acest tratament. Nu e în regulă să fie nevoiţi să meargă doar la medicii din aceste centre universitare”, a explicat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). 

Totodată, documentaţia publicată pe site-ul CNAS arată că pacientul care va fi inclus în tratament are mai multe obligaţii, el fiind nevoit să semneze şi un consimţământ în momentul în care intră pe terapie.

„Eu sper ca pacienţii să-şi primească acest tratament. Momentan, sunt nelămuriţi. Nu cred că vor fi persoane care să nu fie dispuse să semneze acel consimţământ, în condiţiile în care vorbim de bolnavi care au fost pe dublă terapie, sunt oameni care îşi doresc să se vindece şi care vor respecta cu siguranţă termenii din contract”, a declarat şi Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România. 

Cum se obţine tratamentul 

Potrivit CNAS, dacă terapia durează 12 săptămâni, pacientul este nevoit să facă viremia (analiză obligatorie - n.r.) în săptămâna a 12-a de tratament, în timp ce în cazul tratamentului cu o durată de 24 de săptămâni, viremia de la sfârşitul tratamentului trebuie să fie efectuată obligatoriu în săptămâna a 24-a de tratament. 

„La controlul lunar şi la sfârşitul tratamentului, pacientul va trebui să înmâneze cutiile goale ale medicamentelor, astfel încât medicul să confirme că bolnavul a luat în proporţie de 100% tabletele prescrise. Ulterior, medicul curant va da cutiile goale coordonatorului de la firma ce asigură programul de monitorizare medicală”, mai prevede documentul de pe site-ul CNAS. 

Chiar dacă vorbim de o terapie nouă, medicii din comisia de evaluare sunt de părere că nu vor fi probleme cu întocmirea dosarului. „La toate casele de sănătate există deja experienţa vechilor dosare”, a arătat un medic evaluator. 

Chiar dacă procedura de aprobare a dosarelor a fost comunicată caselor judeţene de sănătate, sunt şi instituţii unde mesajul nu a fost înţeles pe deplin. „I s-a refuzat dosarul, fără să i se dea vreo explicaţie. A fost rechemat”, au declarat surse medicale. 

Câţi bolnavi de hepatită sunt în România 

În prezent, numărul de bolnavi cu infecţie de hepatită C în România este de 3,2% din populaţia totală a ţării. 

„Acest lucru ar însemna circa 600 de mii de persoane infectate cu virus C în sânge, dar 85% au infecţie activă, restul şi-au eradicat virusul prin propriile lor mijloace imunitare. (...) Dubla terapie, cea cu interferon, durează 48 de săptămâni, iar cea fără interferon — 12 săptămâni. Pacientul care va intra în noua terapie va trebui să ţină cont să respecte întocmai schema de tratament. El va lua două pastile pe zi timp de 12 săptămâni. Are foarte puţine reacţii adverse, în special renale”, a explicat şi profesorul Alexandru Oproiu, hepatolog.

Mai multe pentru tine:
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală