Oraşe recostruite din fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teoria „Primul venit, primul servit" a fost aplicată în Timiş de Alin Nica, primarul comunei Dudeştii Noi. El a reuşit din 2004 să atragă fonduri de 1.000 de euro pe cap de locuitor.

A extins canalizarea cu 2,5 milioane de euro, a înfiinţat societate de salubrizare cu 500.000 de euro, a împădurit terenuri ale localităţii cu 200.000 de euro şi a informatizat primăria cu 20.000 de euro.

„Ne-am calculat tot timpul punctajul, singuri, înainte de a pune proiecte, ca să ştim ce şanse avem să continuăm. Şi am încercat să fim în primul val de depunere de proiecte, înainte de a se dezmetici toată lumea", a spus Alin Nica.

Edilul mai are pregătit un proiect pentru un Aquaparc de 16 milioane de euro şi pentru un câmp cu panouri fotovoltaice de 14 milioane de euro, ambele cu şanse de finanţare.

De asemenea, este în lucru documentaţia pentru  pietruirea drumurilor agricole din zona localităţii, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro. „Nu am avut proiecte care să fi fost respinse. Ne-am canalizat atenţia doar spre ce ştiam că are şanse să primească bani", a spus Alin Nica.

Dejul, premiantul finanţărilor europene

Una dintre cele mai harnice primării din judeţul Cluj, la accesarea de fonduri europene este cea din Dej.

Primăria Dej derulează în acest moment proiecte în valoare de aproape 65 de milioane de euro, din care doar 3,8 milioane de euro o reprezintă cofinanţarea pe care Dejul trebuie să o asigure. Majoritatea fondurilor atrase - 57 de milioane - provin din fondurile structurale, iar restul din cele de preaderare.

Proiectul cu valoarea cea mai mare este cel pentru alimentarea cu apă şi canalizare zona Dej. Acesta este în valoare de 22,7 milioane de euro, iar contractul de finanţare a fost, deja, semnat. Următorul proiect în ordinea valorii fondurilor accesate este cel pentru construirea centurii de ocolire a Dejului, care va costa 15 milioane de euro. Tot pe bani europeni va fi reabilitat şi centrul Dejului.

„Lucrăm la un studiu de circulaţie, să vedem dacă putem opri traficul în tot centrul", a precizat primarul Dejului, Morar Costan. Proiectul de refacere a centrului Dejului este în valoare de aproape 10 milioane de euro, iar în acest moment se află în ultima fază în şirul aprobărilor, la Ministerul Dezvoltării care a cerut o serie de clarificări.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie