Opt lucruri pe care nu le ştiai până săptămâna trecută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lista celor mai interesante lucruri pe care nu le ştiam până de curând este adusă în atenţia publicului de BBC şi în această săptămână.

„BBC News” a reunit şi în aceasta săptămână noutăţi din mediul academic sau ştiri considerate bizare prin informaţiile pe care acestea le prezintă.

1.Coreea de Sud este a doua ţară din lume din punct de vedere al misionarilor trimişi pe întreg mapamondul, după Statele Unite ale Americii.

2.Un telefon poate fi încărcat prin folosirea sudorii.

3.Vinul păstrat în dulapuri speciale din propria casă pateu căpăta proprietăţile unui vin vechi de patru ori mai repede decât cel din pivniţele profesioniste.

4.În Marea Britanie, o persoană din zece nu are un prieten apropiat cu care să poată vorbi deschis.

5.În jur de 8,5% din utilizatorii activi de Twitter nu sunt conturi ale oamenilor.

6.E-mailurile trimise angajaţilor producătorului auto Daimler în timpul în care aceştia sunt în concediu sunt şterse automat de programul care asigură comunicarea internă.

7.Balene şi delfinii emit zgomote din pură plece, potrivit „The Daily Telegraph”.

8.Autoturismele şi instrumentele care funcţionează pe bază de energie electrică ar putea fi alimentată prin utilizarea cânepii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată