Obsesia suspendării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele a ajuns în situaţia pe care şi-a dorit cu orice preţ să o evite.

Traian Băsescu nu s-a putut abţine la discursul urmat învestirii Guvernului Ponta să nu amintească de votul de suspendare dat de Parlament în urmă cu cinci ani. Cariera sa de preşedinte al României a fost definitiv marcată de două date nefaste: 19 aprilie 2007, când 322 de senatori şi de deputaţi s-au pronunţat pentru suspendarea sa din funcţie, şi 6 mai 2010, când şeful statului a anunţat tăierea salariilor cu 25%  şi a pensiilor cu 15%. Ambele evenimente au influenţat profund, în sens negativ, istoria recentă a României.

Suspendarea din 2007, invalidată de referendum, a creat o gravă criză, concretizată într-un război pe viaţă şi pe moarte între Parlament şi preşedintele Traian Băsescu. Pentru Băsescu, „322" a devenit cifra infamiei, iar obiectivul său esenţial din punct de vedere politic a fost să nu mai ajungă niciodată în situaţia de a avea o majoritate ostilă în forul legislativ. De aici, eforturile sale de a limita anvergura Parlamentului prin reducerea numărului aleşilor la 300 şi trecerea la unicameralism. Un al doilea obiectiv important pentru şeful statului l-a reprezentat împiedicarea formării unui Guvern pe care nu-l putea controla în amănunt. Experienţa coabitării cu premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a fost suficientă.

Dacă suspendarea l-a rupt de Parlament, măsurile dure de reducere a veniturilor anunţate pe 6 mai l-au îndepărtat pe preşedinte de populaţie. Oamenii care l-au salvat pe preşedinte la referendumul din 2007 au constatat că Traian Băsescu a decis să-i sacrifice, dar fără a face ceva pentru a aduce o guvernare mai bună. Preşedintele a girat Guvernul Boc, un cabinet vădit incapabil să găsească alte soluţii în afara tăierilor.

În plină criză, populaţia şi-a dat seama că trebuie să suporte aroganţa unui executiv grăbit să închidă spitalele şi şcolile, dar total incompetent să aducă miliardele de euro de la Uniunea Europeană.  Nota de plată o achită acum Traian Băsescu. Preşedintele a ajuns în situaţia pe care a dorit cu orice preţ să o evite. În faţa sa, Victor Ponta a depus jurământul în calitate de prim-ministru. În Parlament, o majoritate de 284 de parlamentari nu i se arată a-i fi prietenoasă. Gândul preşedintelui i-a fugit de la „284" la „322". Acum, popularitatea lui Traian Băsescu este undeva pe la 10%. Un referendum nu l-ar mai salva.

Dar obsesia suspendării este periculoasă şi pentru actuala majoritate. Deşi nu-l iubeşte pe Traian Băsescu, populaţia are cu totul alte aşteptări decât răfuielile politice la nivel înalt. Oamenii au plătit prea mult pentru a mai accepta ca viaţa lor să fie dictată de obsesiile celor care au pretenţia că îi conduc.

Ion M.Ioniţă este senior editor ''Adevărul''

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”