Oamenii care îşi dedică viaţa vânătorii lui Bigfoot- în căutarea creaturii, de 37 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la omul de zăpadă diabolic până la monstrul din Loch Ness circulă zvonuri despre fel şi fel de creaturi mitice care ar trăi pe acest pământ, dar şi de oameni care cred cu adevărat în existenţa lor.

Printre legendarele creaturi numără Bigfoot, cunoscut şi ca Sasquatch, pe care întregi legiuni de vânători îl caută cu dedicare. Printre aceşti vânători se numără şi Rick Dyer, un vânător din Georgia, şi Tom Biscardi, un anteprenor din Las Vegas. 

Deşi bărbaţii cred cu tărie că vor descoperi adevărul despre monstrul mitic, nu toată lumea le împărtăşeşte părerea. Printre aceste persoane se află şi mama lui Audrey, fiica lui Rick. De neîncrederea femeii este vinovat Rick însuşi, care în 2008 a declarat că l-a găsit pe Bigfoot, însă „captura” s-a dovedit a fi doar un costum Sasquatch în care pusese hoitul unui oposum. 

„Am rănit o mulţime de oameni în 2008, când am răspândit acel zvon fals, mulţi oameni care cred cu adevărat în această poveste şi aş vrea să îmi repar reputaţia”, a declarat acesta.

Încercând să dovedească că este un vânător adevărat şi că nu se mai ţine de glume, bărbatul a 

călătorit spre Texas, unde, conform unor mărturii din San Antonio, un vagabond susţinea că a văzut bestia în pădure.


„Câţiva vagabonzi şi câţiva şoferi au anunţat poliţia, iar când am venit aici, să urmăresc aceasă pistă, l-am văzut. Nu vă pot spune cât de înalt era, dar era o creatură foarte păroasă. Când l-am văzut, inima mi s-a oprit. Sunt 100% sigur că Bigfoot există”, a declarat, convins, bărbatul.

       

Deşi Dyer este dedicat urmăririi lui Sasquatch, cei şase ani pe care i-a alocat găsirii monstrului îl fac să pară un amator pe lângă Biscardi, care îl vânează pe Bigfoot de 37 de ani.


„Am văzut creatura cu ochii mei. M-am aflat la aproape 4 metri de una, odată, dar m-am speriat. Mi-am promis, cu 37 de ani în urmă, că voi dovedi că există. Îl urmăresc şi-n ziua de azi”, a spus Biscardi.

Tom Biscardi şi echipa sa

Biscardi călătoreşte împreună cu fiul său, TJ, cu Young Blood („Sânge tânăr”), pe care Biscardi îl numeşte „urmăritorul şef şi un trăgător de elită”, şi cu Chico, un specialist mai în vârstă.

Atunci când Biscardi nu este plecat la vânătoare, face documentare. Printre acestea se numără „Bigfoot trăieşte”, „Bigfoot trăieşte 2”, „Bigfoot trăieşte 3”. Deşi sună bizar, Biscardi este convins că ştie ce face. La fel şi Rick Dyer, de altfel. 

„Dumnezeu mi-a trimis un semn care spunea «Uite, acesta e Bigfoot. Dedică-te de-acum!» Din păcate pentru Bigfoot, însă, îl voi ucide. Aşa că cineva rătăceşte într-un costum încercând să inducă lumea în eroare, va sfârşi mort curând”, a spus Dyer.

Costumul în care Rick Dyer a pus un oposum mort, în 2008
 

Biscardi este convins că urmele de primată pe care le găseşte aparţin unui Sasquatch tânăr, pe când Rick a ieşit din nou în public cu declaraţia că a reuşit să-l împuşte pe Bigfoot şi că are cadavrul care îi poate dovedi spusele. 

„Când eram mic îmi doream să mă fac cawboy, dar am renunţat, pentru că nu poţi urmări un ţel ireal.  Acesta nu este, însă, un ţel ireal- un ţel ireal este acela pe care nu-l poţi îndeplini”, a precizat, încrezător, Dyer.



Citeşte şi:

VIDEO Cât de tare are capul spărgătorul uman de nuci?

Nouă lucruri pe care nu le ştiai până săptămâna trecută

FOTO VIDEO Cei care nu ştiu de frică: se pozează la marginea morţii, pe clădiri foarte înalte

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie