O tânără care se crede vampir aproape a omorât un bărbat muşcându-l

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 22 de ani din Statele Unite a atacat un bătrân, după ce i-a spus că este un vampir şi îl va mânca. Bărbatul a reuşit să scape de muşcăturile tinerei, însă a avut nevoie de mai multe copci.

Neplăcutul incident a avut loc în această săptămână, într-o zi ploioasă în care bătrânul în vârstă de 69 ani, Milton Ellis, a vrut să se adăpostească de ploaie sub copertina unui restaurant părăsit, aflat în apropierea unui centru comercial din oraş, notează Huffington Post.

Asteptând să se oprească ploaia, omul a aţipit, dar, la un moment dat, s-a trezit peste el cu o femeie care l-a apucat cu dinţii de gât strigând: "Eu sunt vampir şi o să te mănânc". După aceste cuvinte, femeia s-a apucat serios de treabă, muşcându-l de toată faţa.

Cu greu, bărbatul invalid a scăpat din mâinile femeii şi a reuşit să se deplaseze până la o benzinărie apropiată. La locul faptei au sosit, după puţin timp, şi forţele de poliţie alertate de victimă.

După ce a fost arestată, Josephine Smith le-a spus poliţiştilor că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat.

Josephine Smith a fost arestată şi trimisă la închisoaer, de unde ar putea ieşi după ce îi este plătită cauţiunea de 50.000 de dolari. Ea a mai avut probleme cu legea în urmă cu câteva luni, când a fost reţinută pentru deţinere de droguri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul