O supravieţuitoare a tragediei Colectiv povesteşte chinul prin care a trecut în timpul recuperării: „Tremur de durere în timp ce asistenta mă unge peste plăgi”

O supravieţuitoare a incendiului din Clubul Colectiv, Alexandra Furnea, povesteşte pe contul său de Facebook, prin ce chinuri a fost nevoită să treacă pentru a se recupera. Spune că i-a luat doi ani pentru a scrie textul şi că cele scrise acolo reprezintă doar o parte din calvarul său zilnic, dar că a făcut-o pentru că îşi doreşte un altfel de sistem medical în România.

„L-am scris pentru prietenii mei care nu mai sunt şi care ar mai fi fost astăzi în viaţă dacă erau trataţi mai bine”, a povestit tânăra, amintindu-şi de durerea pe care o resimţea atunci când asistentele medicale îi curăţau infecţiile şi plăgile cu diverse soluţii. „Tremur de durere în timp ce femeia mă unge peste plăgi cu Flamazin şi îmi curăţă înfecţiile cu soluţie de Colistin. Ajunge la umărul stâng şi încep din nou să plâng. <<Nu mai suport>> îmi cântă o mantră întoarsă în urechi, pe ritmurile sacadate de panică ale respiraţiei mele”, scrie Alexandra. 

Şi-a amintit şi un episod petrecut după una din operaţiile la care a fost supusă. 

„M-am trezit din anestezie cu zgârieturi pe faţă, pe antebraţul stâng şi pe ambele mâini. Evită întrebarea şi îmi spune că va trebui să îmi deschidă articulaţia degetului ca să vadă dacă e infectată. O întreb dacă îmi va face anestezie. Răspunsul este nu şi mă roagă să am încredere în ea în timp ce scoate o lamă de bisturiu şi, până să mă dumiresc ce se întâmplă, îmi taie coaja de pe articulaţia gheboşată de inflamaţie a degetului şi desface carnea tot mai adânc, până rămâne în urmă o rană urâtă, căscată ca un şanţ. Aud cum pârâie pielea în mâna ei dură şi văd negru în faţa ochilor. Strigătul de durere îmi amorţeşte în piept. Picioarele îmi sunt cârpe şi îmi cad din ochi două lacrimi simetrice, fără niciun suspin. Găletuşa de sub mine se umple încet de sânge şi aud glasul celuilalt chirurg: „nu cred că era nevoie să îi deschizi articulaţia”, mai spune tânăra. 

„Mama mă duce la toaletă, mă şterge, mă culcă înapoi în pat, apoi se spală pe mâinile deja crăpate de la atâta săpun dezinfectant, adus de acasă. Mama îmi dă să mănânc, căci infirmiera care se ocupă de hrană e singură şi nu face faţă atâtor pacienţi neajutoraţi. Când mi-e rău, mama îmi pune plosca şi o spală, pentru că sunt prea slăbită sau am prea multe perfuzii ca să ajung la baie. Mama doarme pe scaun la picioarele patului meu şi se trezeşte noaptea ca să vadă cum sunt”, a spus tânăra.