O porţie de yoga, vă rog!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toni Dumitru,Editor coordonator

Poftiţi ziarele”, îmi spuse cel căruia i le-am împrumutat. “Păstraţi-le, le-am citit. Oricum, au numai veşti proaste”, l-am avertizat, ca şi cum îi dădusem un revolver cu glonţul pe ţeavă.

Să scapi din vâltoarea efectelor crizei e mai complicat decât să rezişti cinci secunde pe spinarea unui taur furios fără să muşti din ţărână. Oriunde mergi, orice ai face, te izbeşti tot de „sindromul 15-25 la sută“. Oamenii sunt frustraţi şi se întreabă speriaţi cum se vor descurca.

Indivizii cu gulere scrobite care au bătut mai demult pe la uşile noastre, cei care ne-au luat viitorul pe încredere, s-au întors ca să ne spună că mai vor nişte bani. Ei au dat-o în bară, iar noi suntem buni de plată. Aşa a fost mereu, dar să recunoaştem, avem şi noi un amestec în toată povestea asta horror: noi i-am băgat în seamă, noi i-am lăsat să ne intre în casă şi să cotrobăie în voie, noi i-am lăsat să stea la masa noastră şi să ne facă cinste cu un mic şi o bere, noi ne-am înghesuit la coadă ca să le cumpărăm gogoşile expirate, noi i-am lăsat să se zbenguie şi să ne prostească pe faţă. Într-un fel sau altul, suntem complicii lor, iar ei pe asta mizează.

Tipii cu gulere scrobite şi-au găsit victimele potrivite. Iar dacă nu plătim pentru tâmpeniile acestei bande, vine alta numaidecât, cu aceleaşi metehne. Mai avem mult de răbdat, dar să nu disperăm. Indianul Prahlad Jani, în vârstă de 82 de ani, un venerabil yoghin care susţine că trăieşte de 70 de ani fără apă şi fără mâncare, a stat 15 zile sub observaţia savanţilor uimiţi şi n-a pus nimic în gură. Nici la toaletă n-a mers. Vedeţi că se poate? O porţie de yoga, vă rog!

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!