O femeie de 92 de ani din Chile purta de 50 de ani în pântece un fetus mumificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Într-o radiografie a şoldurilor femeii din Chile a fost descoperită existenţa fătului care avea o dezvoltare de aproximativ şapte luni şi cântărea două kilograme

O femeie în vârstă de 92 de ani din Chile purta în pântece de cel puţin 50 de ani un fetus mumificat, cântărind aproape două kilograme, au descoperit medicii în urma unor analize medicale de rutină după ce femeia căzuse, potrivit AFP.

„Aceasta este o descoperire întâmplătoare care nu a avut nicio legătură cu cauzele examinării pacientului“, a declarat, la Radio Bio Bio, un responsabil al unui spital din oraşul-port de San Antonio, la vest de Santiago.

Nonagenara a fost dusă de urgenţă la spital de familia sa după ce a căzut. Într-o radiografie a şoldurilor a fost descoperită existenţa fătului care avea o dezvoltare de aproximativ şapte luni şi cântărea două kilograme. Din motive nespecificate, fătul s-a mumificat, fără a provoca un disconfort deosebit, femeia neştiind la vremea respectivă că era însărcinată. Ea s-a întors acasă la câteva ore după internare, fără să se opereze.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă