Numărul sindicaliştilor a scăzut pe parcursul marşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii au mărşăluit pe Bulevardul Bălcescu

Peste 1.500 de profesori şi învăţători au plecat din Piaţa Victoriei, într-un marş de protest, dar n-au mai ajuns la destinaţie - Ministerul Educaţiei - decât puţin peste 1.000.

Aceasta este eterna problemă cu sindicaliştii aduşi la mitingurile din Capitală - mulţi dispar la cumpărături, după prima parte a programului.
Chiar şi mai puţini fiind, fluierele şi trompetele lor au acoperit zgomotul şi-aşa infernal din centru, iar coloana de sindicalişti a reuşit să dea peste cap circulaţia din Bucureşti.
A fost o demonstraţie lejeră, de primăvară, când mişcarea sindicală abia iese din hibernare. Liderii lor promit însă o mobilizare în forţă spre sfârşitul lunii aprilie, începutul lui mai, când CNSLR Frăţia vrea să scoată în stradă 15.000 de oameni, iar Cartel Alfa îşi propune o grevă generală.
Melania Vergu, ţinta preferată a protestatarilor
Pe la ora 12.00, coloana s-a urnit pe Calea Victoriei, cu ministrul Daniel Funeriu în frunte. De fapt, cu o păpuşă mare, îmbrăcată într-o salopetă albă şi având lipită pe capul pătrat o fotografie a ministrului Educaţiei. Păpuşă menită să-l înfăţişeze pe ministru ca pe un luptător de arte marţiale capabil să  distrugă „dintr-o lovitură dibace un întreg sistem”, după cum a explicat un sindicalist.
Deasupra capetelor protestatarilor, mulţime de instrumente ale luptei sindicale: de la pancarte cu lozinci dintre cele mai sobre şi până la caricaturi în care erau ridiculizaţi cei trei „duşmani” ai profesorilor: „Boc cel Mic/Care nu ne dă nimic”, ministrul Funeriu şi Melania Vergu, consilieră a ministrului Educaţiei.
Cea din urmă se pare că i-a mâniat teribil pe profesori, prin apariţiile sale televizate, fiindcă a fost în centrul atenţiei pe parcursul întregului protest. Cei de la Olt i-au dedicat chiar o poezie intitulată „Rugă”: „Doamne, vino pe Pământ/S-o deştepţi pe Melania/Fiindcă la Învăţământ/ A ajuns prea sus, acum, Prostia”. Profesoarele care se sprijineau de pancartă s-au ferit să spună clar că este vorba despre Melania Vergu, preferând să susţină că este doar un nume generic pentru „repetentele la română care sunt propulsate în ierarhie”. Spre sfârşitul mitingului, această strofă a fost rostită de două ori, de cei 1.000 de profesori care se mai aflau în faţa ministerului.
Moda sindicală, sezonul primăvară
Au participat reprezentanţi de la cele patru mari centrale sindicale: cei de la „Spiru Haret”, cu vestele şi şepcuţele lor galbene, cei de la FSLI (cu geci, veste şi steaguri alb- albastre), membri FEN, cu veste negre având imprimate personaje celebre ale guvernării, şi mult mai discreţii sindicalişti de la Alma Mater.
De mare succes s-au bucurat cravatele şi tricourile cu Emil Boc şi Daniel Funeriu. La finalul marşului, sindicaliştii au promis că vor scoate pe piaţă mai multe astfel de articole de îmbrăcăminte şi chiar s-au gândit că s-ar putea autofinanţa prin vânzarea unor produse imprimate cu chipurile caricaturizate ale ministrului Funeriu, premierului Boc şi consilierei Melania Vergu.
Revendicări
Sindicaliştii au protestat astfel faţă de Legea salarizării unitare, pe care o consideră o „lege a ruşinii” şi faţă de concedierile anunţate în învăţământ. Potrivit participanţilor la marş, numărul disponibilizărilor nu se va limita la 15.000, aşa cum se anunţase iniţial, ci ar putea să fie de două ori mai mare, fiindcă reforma educaţiei va duce la creşterea numărului de elevi dintr-o clasă, susţin sindicaliştii. 
S-a vorbit mult despre unitate, profesorii dorind ca de acum înainte cele patru sindicate să protesteze împreună şi, dacă este posibil, lor să li se alăture părinţii şi elevii, care nu pot rămâne indiferenţi în faţa „legii Funeriu – Vergu” (legea pentru reformarea învăţământului). „Dacă vreţi să aveţi un cuvânt de spus, este nevoie de unitate. Toţi colegii vor suferi dacă nu acţionăm împreună”, a spus Gheorghe Izvoranu, preşedintele Federaţiei Spiru Haret.
În opinia celor care au protestat joi, varianta Funeriu - Vergu îi instigă pe părinţi şi elevi împotriva profesorilor, aşa cum guvernul Boc i-a instigat împotriva profesorilor pe bugetarii din alte sectoare.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi