Număr mare de solicitări la Ambulanţa Bucureşti: Cetăţenii, rugaţi să apeleze 112 doar în situaţii ce nu pot fi rezolvate de medicii de familie sau în ambulatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serviciul 112 a înregistrat foarte multe solicitări în ultimele 24 de ore FOTO Adevărul

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.804 solicitări, număr mare pentru această perioadă, dintre care 990 au fost clasificate drept urgenţe, iar, în pofida suplimentării echipajelor, sunt peste 70 de cazuri în aşteptare, anunţă managerul SABIF, dr. Alis Grasu.

Aceasta îi roagă pe cetăţeni să sune la 112 numai pentru situaţiile ce nu pot fi rezolvate de medicii de familie sau în ambulatorii.

„O parte dintre cazurile care ajung la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov ar putea fi preluate de medicii de familie sau de medicii specialişti. Vorbim aici de viroze, bronşite, colici renale, afecţiuni gastrointestinale, diabet şi alte afecţiuni cronice care sunt în urmărire la medicii din policlinici. Aceste cazuri fără risc vital suprasolicită dispeceratul, iar alocarea resurselor se face cu dificultate. Astfel, cazuri cu adevărat de urgenţă riscă să fie rezolvate cu întârziere, în ciuda suplimentării echipajelor de intervenţie", a spus Alis Grasu, potrivit news.ro.

70 de apeluri în aşteptare

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Iflov a adăugat că, în ultimele 24 de ore, au existat peste 1.800 de apeluri, dintre care doar 990 au fost clasificate drept urgenţe.

„Ca în orice sistem, resursele umane şi tehnice sunt limitate, momentan utilizate la maximum. Scopul unei astfel de informări nu este acela de a crea panică, ci de optimizare a capacităţilor existente. Cu toate că numărul de echipaje a fost suplimentat, iar acum se lucrează cu 52 de echipaje de urgenţă de tip B şi C şi cu 24 de echipaje pentru consultaţii la domiciliu, numărul apelurilor în aşteptare atinge şi chiar depăşeşte 70 de cazuri. Avem foarte multe solicitări, 1.804 apeluri în ultimele 24 de ore, dintre care 990 au fost clasificate drept urgenţe, a mai spus dr. Alis Grasu.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov solicită populaţiei conştientizarea acestei situaţii şi apelează la calm şi înţelegere.

Reprezentanţii SABIF spun că există posibilitatea ca, la cazurile de cod verde, fără risc vital, să se înregistreze timpi de ajungere de ordinul orelor. În acelaşi timp, SABIF asigură cetăţenii din Bucureşti şi Ilfov că nu va refuza niciun apel şi că va ajunge la toate solicitările înregistrate.

„Ambulanţa nu poate ajunge în cinci minute pentru o febră”

Întrebat dacă există soluţii pentru rezolvarea acestor solicitări numeroase, secretarul de stat Raed Arafat a spus că populaţia trebuie să înţeleagă că ambulanţa nu poate ajunge în cinci minute pentru o febră.

„În fiecare an intrăm în perioade cu viroze şi solicitările  cresc. Chiar dacă am suplimentat sau am adus de acasă echipaje este o perioadă cu viorze şi solicitările cresc. Cerem ca populaţia să înţeleagă că, pentru o febră, ambulanţa nu va veni în cinci minute ca pentru o urgenţă. Logic şi normal este să apeleze la medicii de familie, şi nu la 112. Majoritatea acestor probleme sunt corelate cu gripa şi vrioza. Apoi, mai este o problemă, aceea în care populaţia exagerează starea de sănătate, ceea ce creează o mare problemă pentru pacientul care chiar este în stare gravă”, a adăugat dr. Arafat. 

Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dispecerul trebuie să stea de vorbă mai mult cu cei care apelează, ca să vadă dacă este o urgenţă reală sau una exagerată.

„Dispecerul trebuie să stea de vorbă un pic mai mult ca să vadă dacă este chiar urgenţă de cod roşu, pentru a depista tentativele de a minţi pentru a aduce o ambulanţă mai repede", a mai spus secretarul de stat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!