Nou scandal în Sănătate. Medic ATI de la Spitalul Pantelimon: „Medicaţia nu ar ajunge. Hai să dăm, totuşi, la ăia tineri şi la ăia cu şanse”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dulapul în care erau ţinute medicamentele ar fi fost închis FOTO Arhivă Adevărul

Un nou scandal zguduie sistemul de sănătate. Un medic de la Secţia de Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Pantelimon din Bucureşti şi-a înregistrat şefa în timp ce îi spunea că i se pare corect să primească tratament doar pacienţii care „merită” pentru că nu ar fi suficiente medicamente. În urma acestor informaţii, şefa ATI, Laura Constantinescu, a fost suspendată, iar la nivelul spitalului a fost declanşată o anchetă.

UPDATE "Drepturile pacienţilor nu sunt negociabile. Discriminarea este inacceptabilă şi reprezintă o incălcare a legii în vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România", arată un comunicat al Ministerului Sănătăţii care a anunţat că va face un control la Spitalul Pantelimon.

UPDATE Şefa Secţiei ATI a Spitalului "Sf. Pantelimon", Laura Constantinescu, şi asistenta şefă, Laura Manea, au fost suspendate de conducerea unităţii medicale până la finalizarea unei anchete interne, anunţă Agerpres citându-l pe purtătorul de cuvânt Fiorella Mitoiu.

„Au fost suspendate din funcţie pe toată durata anchetei. Sunt suspendate începând de astăzi. S-a decis constituirea unei comisii care să ancheteze întreaga situaţie. În funcţie de rezultatele anchetei vom vedea ce măsuri se vor lua ulterior. În funcţie de ceea ce va găsi comisia se vor lua măsurile legale", a precizat medicul.

„Medicaţia pe care o putem lua pentru AP-ATI, în primul rând nu ar ajunge pentru cei 24 de pacienţi. Că ar fi foarte simplu să îi băgăm pe toţi pe AP-ATI şi să le dăm la toţi. Din păcate, nu ajunge pentru toată lumea, trebuie să facem o oarecare diferenţiere. Eu am propus o chestie care mi s-a părut de bun-simţ: hai să dăm, totuşi, la ăia tineri şi la ăia cu şanse. Dacă vreţi, nu am nicio problemă, îi băgăm pe toţi, care cum intră, la începutul lunii. Dacă pe 20 ale lunii nu mai avem medicaţie pentru aia care merită, nu ne mai interesează, că atâta este bugetul”, se arată în înregistrarea publicată de tolo.ro.

Medicul care a făcut înregistrarea însă a precizat că în urma unui control au fost găsit un surplus de medicamente.

„Înseamnă că există obiceiul ca unele asistente, la indicaţia conducerii ATI de la noi, să bifeze că au administrat Colistin, de exemplu. Dar medicamentul nu e, de fapt, administrat. Colegii au găsit în dulap de două ori mai multe flacoane de Colistin, un antibiotic foarte puternic, decât figurau în evidenţa din calculator. Altfel spus, s-a folosit mai puţin decât s-a declarat. Rămâne un stoc consumat fictiv, care nu ştim unde merge”, a precizat medicul.

În urma informaţiilor apărute în presă, la nivelul Spitalului Pantelimon a fost constituită o comisie de control.

„În momentul de faţă, comitetul director s-a autosesizat, s-a dispus crearea unei comisii de anchete care va analiza întreaga situaţie creată. Pe parcursul anchetei, medicul - şef al ATI şi asistenta şefă au fost suspendate din funcţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Pantelimon, Fiorella Mitoiu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model