Nou record de persoane vaccinate în 24 de ore. Cel mai mare număr de persoane vaccinate cu prima doză de până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinare Argeş FOTO Arhivă

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, miercuri, un nou record de persoane vaccinate în 24 de ore, respectiv 150.935. De asemenea, şi numărul celor care au trecut pentru prima dată pe la un centru de vaccinare – pentru prima doză sau pentru a primi vaccinul Johnson&Johnson - este cel mai mare de până acum - 111.556.

Potrivit CNCAV, de la ultima raportare au fost vaccinate în total 150.935, cu aproape 300 mai multe decât în ziua precedentă. Se stabileşte, astfel, un nou record de persoane imunizate în 24 de ore în centrele din întreaga ţară.  

Un alt record este al celor care au trecut pentru prima dată pe la un centru de vaccinare – pentru prima doză sau pentru a primi vaccinul Johnson&Johnson, respectiv 111.556. 

De asemenea, 11.607 persoane au făcut doza a doua şi 27.772 pe cea de-a treia.  

De la debutul campaniei de vaccinare au fost folosite 12.280.258 doze de vaccin, 6.110.949 persoane fiind vaccinate cu schema completă.  

De la ultima raportare s-au înregistrat 92 de reacţii adverse, alte 124 fiind în curs de investigare.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie