Noile norme RCA: Bonusul este de 50%-100%, iar malusul, de 110%-200%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ASF a publicat proiectul de Norme Metodologice privind aplicarea legii RCA 132/2017

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat marţi proiectul de Norme Metodologice privind aplicarea legii RCA 132/2017, care va intra în vigoare pe 12 iulie. În norme sunt prevăzuţi şi coeficienţii de bonus (50%-100%), respectiv de malus (110%-200%) aferenţi tarifelor.

Printre altele, noile norme vor schimba procentele de reducere/majorare de preţ în cadrul sistemului Bonus/Malus. În plus, vor fi impuse criterii clare pentru diminuarea/creşterea valorii de piaţă a unui vehicul în caz de daună totală.

Proiectul de normă are în vedere reglementarea anumitor aspecte noi prevăzute în cuprinsul Legii nr. 132/2017 cum ar fi:

1. Introducerea noţiunii de tarif de referinţă, reprezentând tariful orientativ ce se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de către ASF. Tariful urmează a fi publicat de către ASF.

2. Introducerea noţiunii de "asigurat cu risc ridicat", acesta reprezentând persoana care pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puţin trei asigurători RCA ofertează un tarif de prima de "N" ori mai mare decât tariful de referinţa. Factorul "N" este stabilit de către Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR), cu aprobarea ASF.

3. Asigurătorii RCA şi intermediarii de asigurări au obligaţia să informeze asiguraţii/contractanţii cu privire la încetarea contractului RCA şi la posibilitatea de reînnoire a acestuia cu 30 zile înainte de încetare. Modalitatea de reînnoire a contractului RCA se stabileşte prin reglementari ale ASF.

4. Menţionarea în cuprinsul legii a principiului de acordare a despăgubirii pe baza acoperirii costurilor de readucere a vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat.

5. Stabilirea despăgubirii pe baza costurilor de reparaţie ale vehiculelor, valoarea de reparaţie fiind reglementată prin lege ca fiind cea stabilită prin utilizarea sistemelor specializate de evaluare sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.

Reglementări modificate

Proiectul are totodată în vedere punerea în acord cu anumite modificări ale legislaţiei primare, care privesc:

1.Aplicarea sistemului bonus-malus, criteriile de aplicare fiind cele stabilite de către ASF şi prevăzute în legislaţia secundară.

2. Modificarea condiţiilor de certificare a personalului care efectuează constatarea daunelor.

3. Modificarea reglementărilor ce privesc modul de stabilire în amiabil a despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii acestora. Acestea urmează a fi stabilite pe baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti şi prevăzut într-un ordin comun emis de către Ministerul Sănătăţii şi ASF.

4. Modificarea prevederilor privind suspendarea contractului RCA, măsură ce poate fi aplicată pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului, cu obligaţia depunerii plăcuţelor de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026