Noi reguli pentru examenul de rezidenţiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezidenţiatul se desfăşura până acum doar în spitale universitare de stat şi în spitale clinice de stat.

Guvernul României a adoptat, marţi, la ceas de seară, o Ordonaţă de Urgenţă care aduce schimbări majore pentru modul în care medicinişti români îşi vor desfăşura rezidenţiatul. Reprezentanţii rezidenţilor salută modificările aduse şi atrag atenţia asupra problemelor importante pe care procesul de implementare trebuie să le rezolve pentru ca măsurile să nu aducă efecte perverse şi nedorite.

Modificarea crucială introdusă de ordonanţa Guvernului Orban constă în introducerea posibilităţii ca viitorii medici să-şi poată desfăşura stagii din rezidenţiat în spitale ai căror medici nu activează ca profesor în cadrul facultăţilor de Medicină: spitale judeţene, spitale militare, cabinete ale medicilor de familie, dar şi spitale private. Rezidenţiatul se desfăşura până acum doar în spitale universitare de stat şi în spitale clinice de stat.

„Până în momentul de faţă, asistam la monopoluri legate de rezidenţiat în doar câteva centre universitare”, declara vicepremierul Raluca Turcan înainte de adoptarea ordonanţei. „Prin reglementările de astăzi eliminăm inechităţile existente elaborând cadrul legal care dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât şi în unităţi sanitare private şi instituţii de învăţământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condiţiile de pregătire”, a anunţat triumfător, ieri, ministrul Sănătăţii, Victor Costache. 

Măsura rezolvă, într-adevăr, problema unei cifre de şcolarizare mult mai mică decât previziunile în privinţa numărului de studenţi care vor trece examenul de rezidenţiat şi are potenţialul de a decongestiona parţial sistemul medical. Cu toate acestea, reprezentanţii studenţilor atrag atenţia că nimeni nu trebuie să exubereze momentan: crucial este modul în care implementarea va rezolva unele probleme de altfel previzibile.

„În sine, măsura de a lărgi plaja de oportunităţi pentru rezidenţi este foarte bună, mai ales pentru actuala generaţie, unde avem un număr-record de candidaţi, şi de a o face mai ales către spitalele judeţene, dar şi private şi militare. Asta va decongestiona sistemul actual şi va oferi o forţă suplimentară de muncă pentru aceste spitale, tocmai de asta cred că e important să vorbim mai mult despre spitale judeţene”, a declarat Teodor Blidaru, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR). Acesta a explicat că sunt câteva probleme cruciale care necesită o discuţie atentă. „Trebuie să ne asigurăm că rezidenţii chiar sunt învăţaţi – adică există resursă umană de predare în acele spitale –, nu doar puşi la muncă. Ceea ce e important de observat e că vorbim de stagii, nu despre întreg rezidenţiatul”, a observat acesta.

Nadeja Bîrlădeanu, preşedinta Societăţii Multidisciplinare a Medicilor Rezidenţi, consideră la rândul ei că schimbările sunt binevenite, dar resursa umană care se va asigura de componenta didactică şi asigurarea unor spitale bine dotate rămân probleme pe care paşii următori ai ministerului trebuie să-i rezolve. „Medicii din spitale universitare sunt pregătiţi de ani de zile, iar din punct de vedere al echipamentelor, spitalele judeţene, chiar dacă ar putea fi mai mulţi pacienţi acolo, nu ştiu dacă au echipamentele destul de profesioniste ca să putem învăţa lucruri. În spitalele private ar putea să apară altă situaţie – acolo s-ar putea să nu avem voie să punem mâna, să interacţionăm prea mult cu pacientul”, a explicat aceasta. ;

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta