"Nimeni nu vrea hegemonie iraniană" în zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teheranului şi a sprijinului acordat de el mişcărilor islamiste extremiste din regiune, în primul rând, Hamas.De altfel, ea se află în regiune după ce, acum o săptămână, avertizase Iranul

Teheranului şi a sprijinului acordat de el mişcărilor islamiste extremiste din regiune, în primul rând, Hamas.
De altfel, ea se află în regiune după ce, acum o săptămână, avertizase Iranul să nu mai acorde sprijin financiar Hamasului. De acest fapt, la Teheran, nu s-a ţinut seama, din moment ce, chiar luni, conducătorii iranieni şi, în primul rând, liderul lor spiritual, Ali Khamenei, l-au primit, spre a-l "binecuvânta", pe şeful aripii politice a Hamasului, Khaled Meshal, care trăieşte în exil la Damasc. Pe de altă parte, într-un interviu acordat ziariştilor arabi înainte de a pleca în turneu, Condoleezza Rice a declarat că atitudinea liderilor iranieni faţă de Hamas şi mişcările integriste radicale din zonă nu fac decât să agraveze actualele probleme pe care regimul de la Teheran le are cu comunitatea internaţională. Ca urmare, ea doreşte un front internaţional solid împotriva Iranului, când Consiliul de Securitate va discuta posibilitatea impunerii de sancţiuni la adresa Teheranului din cauza programului său nuclear. Condoleezza Rice va discuta "felul în care statele din regiune au interes să vorbească Iranului despre conduita lui", spunea purtătorul ei de cuvânt, Sean McCormack. În context, s-a reamintit că, în faţa Congresului, Rice a sugerat că ţările din Golf, în principal sunnite, nu sunt în mod obligatoriu aliaţi naturali ai Iranului, ţară majoritar şiită. "Nimeni nu vrea să vadă un Orient Mijlociu dominat de hegemonia iraniană", a spus ea, mizând şi pe rivalitatea tradiţională dintre arabi şi perşi, care marchează dintotdeauna relaţiile dintre Iran şi vecinii săi. Un alt subiect delicat pe care Rice îl va aborda este rolul Iranului ca "bancher central al terorismului în Orientul Mijlociu" şi ajutorul dat de el Hezbollahului din Liban şi grupurilor extremiste radicale palestiniene.

Mai multe pentru tine:
Cifrele oficiale cresc, dar veniturile resimțite nu țin pasul: „Salariul mediu nu reflectă realitatea românilor”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Angajații pot cere bani în plus pentru munca de noapte. Codul Muncii a fost modificat
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”