Interviu Nicu Ceauşescu, în singurul interviu acordat presei româneşti: "E bine ca străinii să ştie adevărul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Ceauşescu

În cadrul unui interviu-document acordat de Nicu Ceauşescu jurnalistei Lidia Mitchievici în martie 1991, din închisoare, fiul fostului dictator, care nu acorda interviuri presei româneşti, a vorbit despre suferinţele prin care trecea, despre familia sa şi despre trecut.

Interviul a fost publicat la vremea respectivă într-un ziar, dar a fost difuzat pentru prima oară în format video luni seară, de Realitatea TV. "Acest interviu exista şi poate nu ar fi fost scos de la naftalină dacă nu s-ar fi făcut tapaj pe succesele jurnaliştilor străini, care au reuşit să-i smulgă un interviu fiului fostului dictator, în peniteniarul Jilava. S-a bătut moneda că noi nu am reuşit şi am zis că nu se poate să ne ia şi meritul ăsta", a explicat Lidia Mitchievici motivul pentru care interviul nu a mai fost difuzat până acum.



Nicu Ceauşescu, în momentul arestării sale

Nicu Ceauşescu precizează că motivul pentru care a preferat să dea interviuri presei străine este că "e bine ca străinii să ştie adevărul" şi a negat că ar fi acordat interviuri numai străinilor, şi numai pe valută: "Domnul căpitan poate să confirme. Dacă am luat un cent, am luat mult, deci nu am luat niciun ban. Mi se face percheziţie corporală, iar dacă aş primi pe linie oficială, mi-ar fi depuşi la CEC".

După ce jurnalista i-a sugerat că ar fi putut să depună banii la Banca Ţiriac, Ceauşescu a răspuns: "Ei, Ţiriac... N-ar da nici măcar o piatră de brichetă fără să se gândească că se agaţă el pe undeva şi să-ţi zică: Bă, ţi-am dat piatra aia, acum dă-mi şi mie o maşină".

Referitor la starea sa de sănătate, fiul fostului dictator a declarat că "este sub o tensiune de 7 cu 4" şi că are în jur de 60 de kg, faţă de 85, când avea în momentul arestării sale.

"Cei de la Spitalul Militar când m-au operat ştiau ce am. Bineînţeles. Ei ştiau că am ciroză cu noduli. Păi m-am tratat atunci. Eram şi în curs de tratament, numai că s-a întâmplat o nenorocire. Vedeţi dumneavoastră lumea poate să greşească. În ce sens? În sens medical. La un moment dat, pe piaţa miondială au apărut cele mai bune medicamente care se numeau Catergen şi am făcut cure cu ele. La mine boala nu este o boală evolutivă. Sunt două lucruri care se suprapun una peste alta. Este o chestie congenitală, de exemplu maică-mea, care nu a mâncat decât fierturi, zarzavaturi avea şi ea nişte transaminaze foarte ridicate. Ce-o fi făcut ea în tinereţea ei, acum se spun atât de multe lucruri încât, dar mă rog....morţii sunt cu morţii, viii sunt cu viii", a mai spus Nicu Ceauşescu referitor la boala sa.



Atunci când Lidia Mitchievici afirmă că cineva ar fi strigat în clădirea Televiziunii că Nicu Ceauşescu ar fi furat copiii, ca i-ar fi omorât, acesta a spus: "Ăla era un descreierat. Când am plecat la TV, eram înjunghiat de o oră şi..."

Acesta a continuat povestea legată de momentul în care a fost înjunghiat, spunând că nu îl interesează cine a făcut acest gest: "Ştiu cum îl cheamă, dar nu mă interesează. Autobuzul era în poziţia asta şi în timp ce m-au luat de aripi să mă urce, cineva mi-a înfipt cuţitul. Mi-au luat ceasul, mi-au rupt cămaşa să mi-l găsească, dar eu nu purtam niciodată aşa ceva. Ceasul era Rolex şi a costat 7800 dolari când l-am cumpărat eu. Avea 300 de grame. Era aur, aur"

Nicu Ceauşescu a afirmat că numele pe care l-a purtat i-au adus şi dezavantaje: "Vedeţi dvs, dacă mă chema Popescu Vasile, eram demult afară, dar pe mine mă cheamă Nicu Ceauşescu."

Bărbatul a comentat şi despre relaţia pe care o avea în acel moment cu fraţii săi. Întrebat dacă aceştia îl vizitează în închisoare, Ceauşescu a răspuns: "Nu ştiţi cum sunt oamenii? Au nevoie de serviciile mele, bine, nu mai au nevoie, iarăşi bine"

Nicu Ceauşescu, mezinul cuplului de dictatori Nicolae şi Elena Ceauşescu, a fost trimis în judecată pentru cei 99 de morţi ai Revoluţiei de la Sibiu şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după Revoluţia din 1989. El a fost reţinut în seara de 22 decembrie, când un grup de revoluţionari l-a capturat la Bucureşti, în zona Băneasa, iar cineva din mulţime l-a înjunghiat în torace. În iunie 1991 pedeapsa i-a fost redusă de la 20 de ani la 16 ani de închisoare. În noiembrie 1992 a rămas în picioare doar acuzaţia de port ilegal de armă, pentru care a primit 5 ani de detenţie şi a fost pus în libertate condiţionată pe motive medicale. La 16 septembrie 1996, Nicu Ceauşescu a fost internat, în stare gravă, la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti cu diagnosticul „ciroză hepatică", iar 10 zile mai târziu a decedat la clinica „Allgemeines Krankenhaus" din Viena, la vârsta de 45 de ani.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?