Nelu Tătaru: Urmează să primim 600 de flacoane de Remdesivir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii afirmă că stocurile de Remdesivir vor creşte

Nelu Tătaru a afirmat, întrebat la Iaşi despre stocurile de Remdesivir, primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19, că au venit 604 de flacoane în România, în două serii şi urmează să primim alte 600 de flacoane.

„După cum ştiţi, Remdesivir a venit printr-un studiu. Am avut 640 de flacoane venite în două serii. S-au repartizat către spitalele de boli infecţioase sau cele care sunt suport COVID şi aveau secţii de boli infecţioase care puteau urmări. Acest studiu a avut acea cantitate. Urmează să mai primim o cantitate de 600 de flacoane, dar ţine foarte mult, după cum ştiţi şi dumneavoastră, la nivelul Statelor Unite, preşedintele Trump a impus oarecum ca toată producţia să rămână în SUA. Noi avem această solicitare şi avem şi un aviz că ne va veni. Aşteptăm să vină”, a afirmat Nelu Tătaru vineri la Iaşi, întrebat despre subiect.

Acesta a adăugat că „ele fiind într-un studiu sunt în anumite clinici”.

„În acele clinici pot desfăşura şi activităţi de parteneriat cu alte spitale”, a mai spus Tătaru.

Pe 3 iulie, Comisia Europeană a acordat o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată pentru medicamentul Remdesivir, care devine astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Medicamentul autorizat Remdesivir dispune acum de o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată, unul dintre mecanismele de reglementare ale UE create pentru a facilita accesul rapid la medicamente care răspund unei nevoi medicale nesatisfăcute, inclusiv la cele pentru situaţii de urgenţă ca răspuns la ameninţări la adresa sănătăţii publice, cum ar fi actuala pandemie.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”