Ne vindem ţara. Cinci întrebări
0Unde se duc banii din aceste contracte? Până acum nu a dat nimeni socoteală.
Partizanii dreptei de tip portocaliu au găsit trei capete de acuzare la adresa celor care critică înstrăinarea unor resurse importante ale statului.
Primul. Adversarii acestor vânzări au rămas la nivelul de mentalitate al celor care strigau în 1990: „Nu ne vindem ţara!"
Al doilea. Îngrijorările născute de proiecte controversate reprezintă o reînviere a mentalităţii etatiste, a dirijismului economic din vremea comunismului.
Al treilea. Abordările critice reprezintă, de fapt, un atentat la siguranţa naţională, tocmai în momentul în care România ar fi pe punctul să devină independentă energetic, de exemplu.
Dar şi guvernanţii au datoria să răspundă la câteva întrebări. Am ales cinci.
1. De ce se secretizează toate aceste contracte? În urma numeroaselor întrebări pe această temă, am aflat că nu partenerii străini, beneficiarii contractelor, au cerut acest lucru. Concernul american Chevron, titularul acordurilor petroliere de explorare şi exploatare a gazelor de şist, a precizat că partea română este cea care a optat pentru un asemenea aranjament secret.
Românii nu sunt informaţi despre ceea ce se întâmplă cu resursele care le aparţin de drept.
2. Ce câştigă statul român şi, implicit, societatea românească în ansamblul ei?
Actualii guvernanţi, în frunte cu preşedintele, au acuzat Petromul pentru lipsă de fairplay economic, din moment ce ar realiza profituri-record pe seama preţurilor internaţionale ale benzinei, dar benzină obţinută din petrol românesc. De vină ar fi contractul de privatizare prin care Guvernul Năstase a vândut Petromul, spun autorităţile de astăzi. Dacă argumentul e valabil, putem să ne temem că un alt contract, la fel de secret precum cel cu OMV, va produce aceleaşi efecte. Adică profituri maxime pentru beneficiar şi venituri simbolice pentru statul român. Iar pentru populaţie, pierderi cauzate de preţurile tot mai mari ale unor mărfuri de care nimeni nu se poate lipsi, cum sunt carburanţii şi combustibilul.
3. Care sunt riscurile de mediu? În cazul exploatării aurului de la Roşia Montană şi a gazelor de şist, oamenii au manifestat serioase îngrijorări. Comunităţile locale nu sunt inamicii statului, sunt parte a lui. Statul este dator, în primul rând, să protejeze viaţa celor fără de care statul este un nonsens. Degeaba încasează statul o redevenţă, dacă acelaşi stat nu poate asigura un mediu sănătos pentru propria populaţie.
4. Unde s-au dus şi unde se vor duce banii obţinuţi din aceste vânzări? Până acum, România a vândut cam tot ce se putea vinde din averea publică. În prezent se fac ultimele mari tranzacţii, cupru, gaze, energia hidro. În douăzeci de ani, nimeni nu a dat socoteală despre modul în care au fost folosiţi banii din aceste contracte. Au dispărut fără niciun fel de explicaţie.
5. Există vreo diferenţă între modul în care este exploatată o colonie şi felul în care România îşi vinde resursele?
Ion M. Ioniţă este senior editor ''Adevărul''