Ne-am jucat şi ne-am ars. COVID-19 revine în forţă în România şi în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evoluţia epidemică din ţara noastră îşi menţine trendul negativ, cu aproape 250 de noi cazuri. Medicii atrag atenţia că am ajuns aici pentru că încă există persoane iresponsabile care pur şi simplu refuză să poarte mască şi să se spele pe mâini.

Evoluţia epidemică din România îşi menţine trendul negativ, cu aproape 250 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore, reprezentând un procent-record de 6% din testele efectuate. Autorităţile au reiterat apelurile către populaţie pentru respectarea normelor de protecţie şi de reducere a transmisiei virusului, înregistrându-se însă şi o creştere importantă a numărului de amenzi contravenţionale aplicate pentru nerespectarea normelor în vigoare. În timp ce medicii încep să tragă un semnal de alarmă cu privire la presiunea asupra unităţilor sanitare cauzată de creşterea numărului de cazuri, opoziţia a anunţat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la decizia Guvernului de a prelungi starea de alertă.

Număr semnificativ de cazuri noi: 6% din totalul testelor efectuate

Numărul total al persoanelor infectate din ţara noastră a ajuns luni la 24.291, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 246 de noi îmbolnăviri. În acelaşi interval de timp, 11 persoane confirmate cu noul coronavirus şi-au pierdut viaţa, ducând bilanţul total al deceselor din ţara noastră la 1.523. Doar 7 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Numărul persoanelor în stare gravă internate la terapie intensivă a rămas acelaşi ca în ziua precedentă, 195 de pacienţi.

Pe de altă parte, doar 120 de persoane au fost declarate vindecate în ultimele 24 de ore, ducând numărul total al acestora la 17.031, puţin peste 70% din totalul cazurilor din ţara noastră. Astfel, numărul cazurilor active a urcat la 5.737, cea mai mare valoare înregistrată din data de 23 mai, fiind un indice în continuă creştere din 8 iunie, atunci când a fost înregistrat cel mai mic număr de cazuri active, 4.444. De altfel, din datele prezentate luni de către autorităţi, rezultă şi unul din cele mai ridicate procente de cazuri pozitive raportate la numărul de teste efectuate: cele 246 de cazuri noi depistate din 4.044 de teste efectuate reprezintă un procent de 6%, cel mai ridicat din ultimele 30 de zile.

De asemenea, datele din ultima zi arată şi o creştere semnificativă a eforturilor autorităţilor de a ţine sub control evoluţia negativă a pandemiei, în ultimele 24 de ore fiind acordate aproape 700 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 240.000 de lei, în contextul în care anterior numărul amenzilor zilnice trecea puţin peste 100.

Nelu Tătaru: Ar putea apărea probleme

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a arătat îngrijorat de creşterea numărului de cazuri din ultima perioadă, subliniind că dacă în acest moment evoluţia negativă a peisajului pandemic este încă controlabilă, odată cu creşterea exponenţială a îmbolnăvirilor „ar putea apărea probleme”. „Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 şi am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată şi ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi. Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: ca să nu ajungem acolo, sunt regulile de igienă, de distanţare care trebuie păstrate”, a declarat acesta.

La rândul lui, Mihai Moisescu, medic epidemiolog şi director la Direcţia de Sănătate Publică din Cluj, a tras un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului de îmbolnăviri din ultimele zile, subliniind că este o evoluţie similară cu cea din luna aprilie şi că, în acest trend, sistemul de sănătate va face cu greu faţă valului de cazuri noi. „Nu există virusul? Nu îi doresc nimănui să ajungă să-l cunoască, sincer. Nu minte nimeni, cifrele care sunt, sunt cele reale. Dacă vom continua în acest ritm, riscăm ca într-o săptămână să nu mai avem locuri în spitale pentru pacienţii cu COVID-19. Mai avem 40 de locuri, dar uitaţi-vă la creştere, la ritmul acesta pe care l-am avut doar în aprilie, în plină epidemie. Păstraţi distanţa, e foarte important, purtaţi mască, în special în spaţiile închise şi spălaţi-vă pe mâini. Transmiterea comunitară este responsabilă în primul rând de aceste creşteri, este foarte clar. Cât timp s-au respectat aceste măsuri de distanţare şi igienă, numărul cazurilor a scăzut. După relaxarea aceasta înţeleasă de unele persoane într-un alt mod decât cel corect, uitaţi cum creştem. Trebuie să înţelegem că virusul e prezent. Am ajuns la relaxare datorită efortului comun al societăţii, atunci când s-au respectat măsurile specifice. Cum să nu fim îngrijoraţi acum, cum să nu existe îngrijorare în rândul medicilor de la Spitalul de Boli Infecţioase? Orice om normal la cap, când vede că există o creştere de cazuri ca în aprilie, îşi pune problema despre ce se poate întâmpla în câteva zile dacă va continua această creştere”, a spus medicul epidemiolog.

Medicul spune că există persoane iresponsabile, care pur şi simplu refuză să asculte sfaturi simple, precum purtarea măştilor şi spălatul mâinilor. „Nu e nimic alarmist aici, ci sunt doar nişte cifre în creştere, care vor creşte şi mai mult dacă nu suntem atenţi şi responsabili, iar atunci va suferi toată lumea. Pot apărea şi cazuri grave, acele forme severe care au nevoie de îngrijire în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă, iar dacă se aglomerează, va fi foarte dificil să fie asigurată asistenţa pentru toată lumea”, a mai declarat medicul Mihai Moisescu pentru publicaţia locală „Actual de Cluj”.

490 de noi cazuri au fost raportate în ultimele două săptămâni doar în Bucureşti, ajungând la un total de 2.740

Societatea Română de Epidemiologie: Viitoarele măsuri de relaxare depind doar de respectarea măsurilor de siguranţă

În actualul context, Societatea Română de Epidemiologie a lansat un apel public pentru ca populaţia să respecte măsurile de protecţie împotriva răspândirii acestui virus, subliniind că revenirea la normalitate este posibilă doar odată cu scăderea numărului de îmbolnăviri. În plus, implementarea măsurilor de relaxare prevăzute în etapele următoare „depinde de respectarea reglementărilor reamintite şi manifestarea spiritului civic din partea fiecărui cetăţean al acestei ţări”.

„Faptul că ne dorim să revenim la normalitate trebuie să ne facă să fim conştienţi de faptul că fiecare dintre noi avem nişte responsabilităţi. În cadrul măsurilor de relaxare, populaţia trebuie să ţină cont că încă sunt nişte standarde ce trebuie respectate, vorbim de recomandări de bază accesibile fiecăruia din noi. Ţine doar de voinţa noastră şi de implicarea noastră. Doar aplicând măsurile de distanţare fizică, evitarea constituirii grupurilor mari de persoane, igiena prin decontaminarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, putem să intrăm treptat într-o normalitate mult dorită. În momentul în care cineva nu respectă aceste reguli, fie nu a ştiut, fie nu are obiceiul de a se comporta corect într-o comunitate. Noi nu suntem cetăţeni singuri, ci facem parte dintr-o comunitate. Dacă mie nu-mi pasă de mine, trebuie să-mi pese de ceilalţi. Acest lucru se învaţă în familie, în şcoală, acest spirit civic trebuie promovat”, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi, preşedinta SRE.

Doar aplicând măsurile de distanţare fizică, evitarea constituirii grupurilor mari de persoane, igiena prin decontaminarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, putem să intrăm treptat într-o normalitate mult dorită.  Doina Azoicăi preşedinta SRE

OMS a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de cazuri zilnice

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat duminică o creştere cu 183.020 a cazurilor de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un record zilnic la nivel global. 

Bilanţul cazurilor globale de îmbolnăvire a ajuns la peste 8,7 milioane, iar cel al deceselor provocate de COVID-19, la cel puţin 461.000, potrivit unui raport zilnic al OMS. Recordul anterior al noilor cazuri înregistrate într-o singură zi la nivel global a fost pe 18 iunie, când au fost raportate 181.232 de cazuri. Duminică, numărul global al deceselor a crescut cu 4.743, ajungând la un total de 461.715.

Cea mai mare creştere raportată duminică provine din cele două Americi, unde s-au înregistrat 116.041 de noi cazuri de infectare, precum şi 3.241 de decese, potrivit OMS. În aceeaşi zi, decesele provocate de COVID-19 în Brazilia au depăşit bilanţul total de 50.000, situând ţara sud-americană pe locul al doilea la nivel global, după SUA, care au ajuns la 122.248 de morţi. Regiunea Asiei de Sud-Est a avut al doilea cel mai mare număr de cazuri noi - 20.248 - şi a raportat 399 de decese. Autorităţile din diferite state din SUA transmit un semnal de alarmă privind creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus în rândul populaţiei tinere, conform CNN. Florida, Carolina de Sud, Georgia, Texas şi alte state care s-au redeschis printre primele raportează un număr mare de infectări în rândul tinerilor. De vină ar fi petrecerile, mersul în barurile recent deschise şi adunările pentru diferite sărbători naţionale, spun autorităţile locale, precum şi faptul că tinerii tind să nu respecte regulile impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Marcel Ciolacu a anunţat sesizarea Curţii Constituţionale

În acest context, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că va fi depusă sesizarea de conflict constituţional între Parlament şi Guvern cu privire la prelungirea stării de alertă, nemulţumit de faptul că hotărârea nu a trecut prin votul Parlamentului. „Calea aleasă de PNL, aceea de a nu veni să fie votată starea de alertă în Parlament, este cea mai proastă. Într-un fel, au impus prin forţă această stare de alertă, fără o dezbatere parlamentară şi nu numai, fără o dezbatere publică. O să depun o sesizare de conflict instituţional, deoarece restrângerea de drepturi cetăţeneşti, se specifică foarte clar în Constituţie, se face numai şi numai prin Parlament, prin lege”, a afirmat liderul social-democraţilor, la postul B1 TV. Liderul PSD a declarat că includerea în hotărârea de guvern a unor solicitări venite din partea PSD, precum deschiderea bisericilor, a venit mai degrabă la presiunea populaţiei. „Marea problemă este că în continuare au rămas spitalele închise pentru ceea ce înseamnă bolile cronice, acest lucru trebuia specificat foarte clar în prelungirea stării de alertă. Trebuia precizat foarte clar în HG cum funcţionează spitalele pentru bolile cronice”, a arătat Ciolacu. El a mai afirmat că românii nu „poartă mască convinşi că trebuie să se protejeze”, ci doar „de dragul de a o purta”, iar în acest sens problema vine „din lipsa de credibilitate a sistemului şi a Guvernului”.

Studiu: Anticorpii la COVID-19 dispar repede în cazul pacienţilor asimptomatici

Un studiu publicat la finalul săptămânii trecute în „Nature Medicine” şi realizat de mai mulţi cercetători chinezi sugerează că anticorpii produşi de sistemul imunitar în urma infecţiei cu noul coronavirus rezistă în organism între două şi trei luni, în special în cazul pacienţilor ce nu dezvoltă simptome în urma infecţiei. Concluzia studiului nu se traduce neapărat în ideea că aceste persoane se pot îmbolnăvi din nou, susţin mai mulţi specialişti imunologi citaţi de cotidianul „New York Times”, în contextul în care, susţin aceştia, chiar şi niveluri scăzute ale puternicelor celule T şi celule B, produse de sistemul imunitar, pot asigura protecţia în cazul unei noi infecţii. Anticorpii produşi de sistemul imunitar în cazul infecţiilor cu alte coronavirusuri, inclusiv cele ce cauzează SARS sau MERS, rămân prezenţi în organism pe o perioadă de circa un an, iar oamenii de ştiinţă au sperat la o durată similară şi în cazul noului coronavirus. Noul studiu încearcă să ofere un răspuns cu privire la imunitatea dobândită de aşa-numiţii pacienţii asimptomatici.

Studiul a comparat nivelul de anticorpi de la 37 de pacienţi asimptomatici cu alte 37 de persoane care au făcut forme mai severe ale infecţiei. Una din observaţii a fost aceea că persoanele asimptomatice par a dezvolta un răspuns imunitar mai slab comparativ cu cel al persoanelor ce dezvoltă simptome. Nivelul anticorpilor în cazul persoanelor asimptomatice a scăzut sub pragul unui diagnostic seropozitiv într-un procent de 40%, comparativ cu doar 13% în cazul pacienţilor cu simptome. Un alt rezultat al studiului arată că anticorpii la una din proteinele virale au scăzut sub nivelul detectabil, însă, un al doilea set de anticorpii, ce atacă aşa-numitele proteine ca de ţepi ale virusului, era încă prezent. Specialiştii virologi sunt de părere că tocmai prezenţa acestui set secund de anticorpi este necesar pentru a preveni o nouă infecţie. „Aşa-numitele celule B de memorie ale sistemului imunitar pot determina producerea de anticorpi atunci când este necesar. Dacă descoperă virusul din nou în organism, pot determina producerea de anticorpi extrem de rapid. Până la urmă, aceşti anticorpi sunt cei care contează, şi prezenţa lor în organism ne spune cu totul altă poveste”, a declarat doctorul Florian Krammer, citat de cotidianul „NY Times”. Profesorul Akiko Iwasaki, imunologist la Universitatea Yale, s-a arătat însă îngrijorat de rezultatele acestui studiu. „Rezultate precum acestea subliniază necesitatea de a dezvolta vaccinuri puternice, pentru că imunitatea naturală dobândită în urma infecţiei este sub-optimă şi de scurtă durată la majoritatea persoanelor. Nu ne putem baza pe infecţiile naturale pentru a obţine o imunitate de grup”, a declarat acesta pentru cotidianul american.

Nu ne putem baza pe infecţiile naturale pentru a obţine o imunitate de grup Akiko Iwasaki imunologist la Universitatea Yale

Germania, pe punctul de a pierde controlul în lupta cu noul coronavirus

Rata de reproducere a noului coronavirus în Germania a urcat duminică la 2,88, faţă de 1,79 în ziua precedentă, depăşind nivelul necesar pentru a putea fi ţinut sub control pe termen lung, potrivit datelor Robert Koch Institute (RKI). În acelaşi timp, oraşul Goettingen, din Saxonia Inferioară, şi landul Renania de Nord Westfalia au cerut poliţiei să supravegheze punerea în aplicare a măsurilor de carantină, în urma creşterii numărului de infecţii şi a nerespectării de către oameni a măsurilor de izolare, transmite Reuters. O rată de reproducere de 2,88 înseamnă că pentru fiecare 100 de oameni care au contractat virusul, alţi 288 se vor infecta. Pentru a aduce sub control boala, treptat, este necesară o rată de reproducere mai mică de 1. Potrivit RKI, au fost raportate infecţii în case de îngrijire a bătrânilor, instituţii pentru solicitanţii de azil şi refugiaţi, la fabrici de procesare a cărnii şi companii de logistică, în rândul muncitorilor agricoli sezonieri şi în legătură cu evenimente religioase şi reuniuni de familie. În total, au fost raportate 189.822 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 8.882 de decese din cauza acestei boli. În acest timp, landurile Goettingen şi Renania de Nord Westfalia au dificultăţi să aplice măsurile de carantină şi au cerut sprijinul poliţiei. În ciocnirile care au avut loc, opt poliţişti au fost răniţi, după ce locuitorii au început să atace forţele de ordine cu sticle, artificii şi bare de metal. Autorităţile din landul Renania de Nord Westfalia au obligat 6.500 de angajaţi şi familiile lor să intre în carantină, săptămâna trecută, după ce peste 1.000 de angajaţi ai firmei de procesare a cărnii Toennies au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, printre aceştia şi sute de români. Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord Westfalia, a cerut oficialilor consulatelor Poloniei, Bulgariei şi României să mobilizeze translatori pentru a convinge lucrătorii la o fabrică locală de procesare a cărnii să respecte o nouă carantină. Autorităţile germane au transmis că tuturor persoanelor care se află în carantină le sunt asigurate bunurile necesare, alimente şi produse de igienă.