Munca la birou de la 09.00 - 17.00 va deveni un mit. Ce este profilul online al angajatului şi care sunt joburile viitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de la 09.00 la 17.00 va deveni istorie în viitorul apropiat, arată un studiu făcut de organizaţia neguvernamentală INACO, în Ghidul Meseriilor Viitorului. Potrivit raportului citat, angajaţii vor putea lucra de acasă sau din orice colţ al lumii, la orice oră din zi şi din noapte, în timp ce angajaţii vor avea un profil online.

Documentul arată că peste 30% din spaţiile de lucru sunt nefolosite într-o zi de muncă, astfel că companiile plătesc spaţii nefolosite, precum şi energia şi alte utilităţi ce ţin de infrastructura locului de muncă. 

Potrivit Deloitte, în următorii 25 - 30 de ani, meseriile viitorului vor fi legate de calculatoare, robotică, cercetare, energie, mediu înconjurător, medicină, sănătate, persoane în vârstă şi altele. 

„În domeniul medicinei viitorului, datorită unui nivel de populaţie în creştere şi într-un proces continuu de îmbătrânire, vor fi căutate profesiile de asistent medical, soră medicală, terapeut ocupaţional care vor fi ajutaţi de roboţi medicali. Citogeneticienii vor interveni pe ADN. Vor apărea consilieri în genetică, iar inginerii biomedicali vor reproduce organe din celule stem”, se arată în studiu, potrivit Agerpres. 

Tehnologia riscă să dea dependenţă

Conform sursei citate, vor fi importanţi dieteticienii, nutriţioniştii şi cercetătorii alimentari. „Cum tehnologia riscă să dea dependenţă sau teamă, este nevoie şi de specialişti în detoxifiere tehnologică, înţelegând bine psihologia şi noile tehnologii, dar şi de terapeuţi ocupaţionali”, subliniază raportul. 

Între altele, va creşte numărul de dezvoltatori de pagini web şi aplicaţii iar specialiştii în cloud computing vor fi la mare căutare. În ceea ce priveşte robotica, vor deveni ocupaţii banale controlorii de drone sau cei care vor lucra în serviciile pentru programarea, supravegherea şi întreţinerea roboţilor. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa