Moţiunea de cenzură TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu am nicio îndoială că înregistrarea difuzată aseară de TVR ("dovada că Remeş a luat mită" - după cum a titrat site-ul instituţiei) are consecinţe politice cu mult înainte de a avea

Nu am nicio îndoială că înregistrarea difuzată aseară de TVR ("dovada că Remeş a luat mită" - după cum a titrat site-ul instituţiei) are consecinţe politice cu mult înainte de a avea (dacă va avea) şi consecinţe juridice.

Dacă până acum, premierul Tăriceanu părea a nu pricepe că guvernul său trăieşte doar cuplat la aparate, iar ministrul Remeş era mort de-a binelea încă din noaptea umflării lui Mureşan, poate că acum va înţelege, în cel de-al treisprezecelea ceas. Adică în momentul în care deja este prea târziu.

Imaginile difuzate pe postul public de televiziune l-au terminat pe Remeş. Poate să spună el orice. Degeaba! Doar o întreagă naţiune l-a văzut luând şpagă! Că imaginile au fost sau nu şmecherite (nici n-aveţi idee câte se pot face la masa de montaj!), că au fost sau nu luate cu respectarea legislaţiei, că în plic erau sau nu 15.000 de euro… cui îi mai pasă?

Judecătorii se vor pronunţa, cândva, asupra cazului. După o perioadă de vârf, interesul mass-mediei asupra procesului se va reduce şi povestea va fi expediată undeva într-o ştire de subsol. Urmările politice se consumă însă acum, sub ochii noştri. În realitate, alături de Remeş, se scufundă şi premierul, împreună cu întregul său guvern.

Doar Tăriceanu l-a girat public pe ministrul său! Orbit de ideea rămânerii în Palatul Victoria până în 2008, premierul şi şeful liberalilor nu a înţeles că nu dispune de mijloace, în arsenalul de procedee democratice, pentru a rezista atacurilor pe toate fronturile: politic, judiciar şi, iată, mediatic.

O părăsire a guvernării imediat după moţiunea de cenzură ratată ar fi putut însemna o lovitură interesantă a liberalilor: ar fi arătat că nu ei sunt cei care fac compromisuri cu PSD, ci exact partizanii lui Băsescu. Şi ar fi arătat că nu se agaţă de putere.

Acum, nimic din toate acestea! Moţiunea de cenzură de la TVR - căci asta a fost! - trimite acasă Guvernul Tăriceanu, acoperit de ruşine. Că asta se va întâmpla azi, săptămâna viitoare sau peste un an, iarăşi, politic vorbind, nu mai are mare importanţă.

Altceva e important pentru noi, cei care privim acest război situaţi departe de mizele lui uriaşe. Important este, de exemplu, că începem să trăim într-o societate în care deconturile politice nu se mai fac în parlament, ci în Piaţa Universităţii, în care oamenii sunt condamnaţi public înainte de a fi dovediţi de justiţie, în care răfuielile politice se tranşează în direct şi la oră de vârf pe ecranul televiziunii naţionale, în care a-ţi pune întrebări şi a le formula public devine o atitudine blamabilă şi, în orice caz, suspectă.

Şi mai este o întrebare, la care nu ştiu cine ne poate răspunde: oare pentru ce trebuie să plătim un asemenea preţ?

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”