Video Moștenirea toxică a industriei miniere a României. Iazurile de decantare părăsite, pline de pericole ascunse

Mai multe iazuri miniere vor fi ecologizate în următorii ani, anunță statul român, însă România a păstrat numeroase astfel de „cicatrici industriale”, care creează o mulțime de probleme de mediu și comunităților care trăiesc în apropierea lor.

Industria minieră, intrată într-un declin abrupt după 1990, a lăsat în urmă aproape 100 de iazuri de decantare și peste 1.000 de halde de steril, provenite de la numeroasele exploatări miniere care au funcționat pe teritoriul României și au fost închise după 1990.

Sute de iazuri și halde de steril

După încetarea activității miniere, construcțiile și instalațiile industriale au fost dezafectate, însă ecologizarea, un proces costisitor, a întâmpinat greutăți. Aproape jumătate din județele țării au păstrat „cicatricile” industriale abandonate în vecinătatea fostelor zone miniere.

Începând cu anul 1998, arată un raport recent publicat de Direcția de Resurse Minerale a Ministerului Economiei, prin 11 hotărâri de Guvern a fost aprobată închiderea definitivă, conservarea și monitorizarea factorilor de mediu postînchidere a 556 de mine, amplasate pe teritoriul administrativ a 227 de comunități locale din 28 de județe.

„În cadrul acestor obiective miniere sunt importante depozite de deșeuri industriale care intră sub incidența prevederilor legislației privind depozitarea și punerea în siguranță a deșeurilor periculoase, respectiv 78 de iazuri de decantare cu un volum total înmagazinat de 341 milioane metri cubi și o suprafață ocupată de cca 1.770 hectare, și 675 de halde miniere cu un volum de 3.101 milioane metri cubi și o suprafață ocupată de cca 9.260 hectare, pentru care trebuie asigurată urmărirea stabilității în timp a depozitelor miniere și efectuarea lucrărilor și activităților minime necesare punerii în siguranță, precum și a unui număr de 2.504 lucrări miniere de legătură cu suprafața (galerii, puțuri, suitori), prin care se poate pătrunde în subteran într-o atmosferă minieră, întreținută artificial”, arată raportul din 2023 al Direcției de Resurse Minerale.

Problemele iazurilor miniere

Majoritatea iazurilor de decantare se află în județe unde minele metalice au avut un rol important în economia locală: Maramureș, Hunedoara, Alba, Caraș-Severin, Bihor, Suceava, Harghita și Cluj. Până la sfârșitul anilor 2000, aproape toate aceste exploatări au fost închise, iar iazurile lor au primit tot mai puțină atenție din partea societăților care le administrau și a statului.

Multe dintre aceste iazuri au ridicat probleme de mediu, aflându-se în apropierea așezărilor omenești sau a rezervațiilor naturale. Un raport al Ministerului Economiei din 2017, care inventaria starea iazurilor și haldelor de steril, arăta că mai multe iazuri de decantare prezentau deficiențe ale lucrărilor de siguranță: diguri parțial distruse, ravene și șiroiri provocate de apele pluviale, canale colmatate.

În unele cazuri, apele antrenau sterilul spre baza digurilor sau formau băltiri întinse pe suprafața iazurilor. Altele prezentau riscuri de antrenare a materialului de către viituri sau de cedare a taluzurilor. Existau și iazuri expuse vântului, care ridica nori de praf încărcat cu pulberi de metale grele peste zonele învecinate.

În mai multe situații, lucrările de închidere și ecologizare începute au fost abandonate din lipsa fondurilor. În altele, monitorizarea era aproape inexistentă sau proprietarii perimetrelor nu erau clar identificați, iazurile aparținând unor societăți aflate în faliment ori lichidare. Autoritățile au anunțat în ultimii ani continuarea lucrărilor de ecologizare acolo unde acestea au fost deja începute, obținerea de noi fonduri pentru remedierea lucrărilor deteriorate, demararea unor noi proiecte de ecologizare sau, cel puțin, monitorizarea comportării în timp a iazurilor.

Iazuri din Maramureș și Hunedoara ecologizate

Recent, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) informa că a fost aprobată Hotărârea de Guvern care asigură continuarea finanțării din Fondul pentru Mediu a lucrărilor de închidere și ecologizare a unor iazuri de decantare din sectorul minier, până la data de 31 decembrie 2028. Sunt vizate zone industriale intrate în procese de ecologizare, care au rămas suspendate de mai mulți ani.

„Lucrările finanţate au ca scop punerea în siguranţă şi ecologizarea iazurilor de decantare aferente unor perimetre miniere abandonate de peste trei decenii: Mina Certej – iazurile Valea Mireşului şi Valea Mealu (judeţul Hunedoara), Mina Teliuc – iazurile nr. 1, 2 şi 3 (judeţul Hunedoara) şi Mina Baia Sprie – iazul Tăuţii de Sus (judeţul Maramureş). Durata de implementare a lucrărilor variază între 12 şi 24 de luni, în funcţie de complexitatea tehnică şi condiţiile de mediu din fiecare amplasament”, arată Ministerul Economiei.

Programul de finanţare pentru închiderea iazurilor de decantare a fost iniţiat în 2010, prin HG nr. 1034/2010, cu o valoare totală de 100 milioane lei, şi continuat prin HG nr. 181/2020, care a alocat 57,8 milioane lei. Noua hotărâre permite continuarea lucrărilor până în 2028, iar finanțările proiectelor de ecologizare din Maramureș și Hunedoara se ridică la peste 126 de milioane de lei.

„România are zeci de situri industriale contaminate, moştenite din perioada exploatărilor miniere intensive. Multe dintre aceste amplasamente prezintă riscuri semnificative pentru apele subterane, sol, biodiversitate şi sănătatea comunităţilor locale. În contextul schimbărilor climatice şi al creşterii frecvenţei fenomenelor meteo extreme, fiecare an de întârziere creşte riscul unor accidente ecologice – alunecări de teren, scurgeri de steril sau contaminări ale apelor”, completa Ministerul Economiei.

Județul Maramureș, afectat de poluarea istorică

Maramureșul a fost încă din Evul Mediu o regiune minieră importantă a Transilvaniei, a cărei activitate gravita în jurul orașului Baia Mare, înconjurat de localități miniere. În anii ’80, uzinele din Baia Mare produceau materiale din cupru, seleniu, plumb, aur, zinc și numeroase produse chimice — de la sulfuri și compuși ai acidului sulfuric, până la săruri anorganice, pământuri decolorante, reactivi și oxigen lichefiat. Aveau peste 10.000 de salariați și o istorie de peste un secol.

În anii 2000, marile uzine din Baia Mare și majoritatea minelor din vecinătatea orașului au fost închise. Platforma industrială Phoenix a fost demolată parțial, iar în urma ei au rămas zeci de hectare de ruine industriale, dominate de cel mai înalt turn dezafectat din România, de peste 350 de metri, abandonat de peste două decenii. O mare parte din terenuri sunt acoperite cu ruine și contaminate cu reziduuri toxice și de metale grele, chiar dacă aerul orașului a devenit între timp mai curat.

La mai puțin de trei kilometri, fosta uzină de plumb Phoenix, intrată în faliment în 2012, oferă o imagine similară, deși la o scară mai redusă. Declinul industrial din anii ‘90 a lăsat în jurul centrului minier și metalurgic din nordul țării peste 300 de halde de steril și aproape 20 de iazuri de mină. Unele nu au fost niciodată ecologizate, iar în ultimii ani, problemele de poluare au revenit frecvent în atenția publică.

Ecologizarea iazului de la Tăuții de Sus, aflat în imediata vecinătate, a fost privită ca un început al demersurilor de remediere a problemelor de poluare cauzate de industria grea. Procesul nu a fost însă finalizat, lucrările ajungând la 60 - 70 la sută.

„Lucrările, blocate de ani de zile, vor fi deblocate și accelerate pentru a elimina definitiv acest risc major pentru sănătatea publică și pentru mediu. Iazul de decantare de la Tăuții de Sus, abandonat după exploatări miniere, conține arsenic, plumb și cadmiu, poluând apa, solul și aerul”, a informat recent ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Dan Buzoianu.

Ecologizarea presupune acoperirea iazului cu sol vegetal, instalarea unor straturi succesive de protecție (geotextil, geomembrane, strat drenant de balast) și reconfigurarea terenului pentru instalarea unei vegetații perene.

Iazurile din Teliuc, deșertul Hunedoarei

Minele de fier de la Teliuc și Ghelari, aflate în vecinătatea municipiului Hunedoara, au o istorie de aproape două milenii. În anii ’70, exploatarea de la Teliuc a ajuns la cea mai mare extindere, în urma unor investiții masive ale regimului comunist în industria extractivă. Mii de oameni lucrau la Teliuc și Ghelari, pentru a asigura o parte din minereul folosit în combinatul siderurgic din Hunedoara.

Intrate într-un declin ireversibil la începutul anilor ’90, toate minele de fier din Munții Poiana Ruscă – Hunedoara au fost închise, iar până la mijlocul anilor 2000 activitatea minieră dispăruse complet.

Fostele exploatări Teliuc și Ghelari au lăsat în urmă sute de hectare de terenuri ocupate cu clădiri miniere dezafectate, instalații, iazuri miniere și diverse alte ruine industriale, peste care timpul, natura și oamenii și-au pus amprenta.

Lucrările de ecologizare demarate la sfârșitul anilor 2000 la Teliuc au început cu cele trei iazuri ale fostei mine, care acoperă împreună aproape 90 de hectare.

Ele au fost ulterior suspendate, iar până în prezent doar unul dintre cele trei iazuri a fost complet ecologizat, altul doar parțial, iar în cazul celui de-al treilea iaz și al unor foste mine din zonă, reluarea lucrărilor de către Ministerul Economiei este așteptată de mai mulți ani. Între timp, iazurile din Teliuc se înfățișează ca un deșert cenușiu, peste care vânturile ridică valuri de praf toxic.

În apropierea iazurilor de steril, fosta carieră minieră de la Teliuc, dezafectată în anii 2000, a fost inundată treptat și s-a transformat într-un lac minier de peste 10 hectare. Nivelul apei este în continuă creștere și acoperă treptat fostele construcții miniere de pe maluri. Planurile autorităților locale vizează împrejmuirea lacului, stabilizarea malurilor și amenajarea lui ca zonă de agrement.

Iazul de la Certej amintește de catastrofa din 1971

Aflată la poalele Munților Metaliferi, localitatea minieră Certej are o istorie industrială de peste două secole și jumătate. Aici au fost extrase aurul și argintul, dar și minereuri complexe. Fostul iaz de decantare de la Certej a provocat una dintre cele mai mari catastrofe miniere din România.

În 30 octombrie 1971, aproape 100 de oameni au murit la Certej, după ce barajul iazului de decantare al minei s-a rupt, iar sute de mii de tone de mâl și steril s-au prăbușit peste casele și blocurile muncitorești din localitate.

În anii următori, activitatea minieră a continuat și s-a extins la suprafață, odată cu deschiderea carierei Coranda, una dintre cele mai mari cariere miniere din România. În anii ’80, Coranda s-a extins pe mai mult de 60 de hectare, cu trepte de 10–15 metri.

Aici lucrau excavatoare cu cupe de peste patru metri cubi și foreze uriașe, iar basculantele de 40 de tone și funicularele erau folosite pentru transportul minereului de aur și argint, cu conținut de cupru, zinc, fier, magneziu și sulf, la uzinele de preparație din localitate.

Cariera Coranda și minele din vecinătatea ei au intrat în declin după 1990, iar până la mijlocul anilor 2000 și-au încetat activitatea, la fel ca toate minele metalice din Hunedoara.

Noul iaz de decantare de la Certej, amenajat într-o zonă mai puțin riscantă decât fostul decantor, a rămas abandonat la marginea localității, purtând semne vizibile de degradare.