Mizeria politicianistă românească, ieri şi azi (II)

Ambiţioşii sunt gata să trădeze.

Graţie Pactului de neagresiune dintre PNŢ şi Mişcarea legionară, întruchipată politic de partidul Totul pentru ţară, dar şi transformării scrutinului într-un plebiscit anti-Camarilă, alegerile din 20 decembrie 1937 au adus cu ele o surpriză uriaşă. Timpul (cel mai bun ziar politic al momentului - director şi proprietar Grigore Gafencu) titra pe prima pagină  a numărului apărut miercuri, 22 decembrie 1937: „Pentru prima oară în istoria politică a României, Guvernul înfrînt în alegeri".

De peste o jumătate de secol alegerile erau câştigate de Guvernul care le organiza. Acum, după despuierea urnelor, rezultatele se prezentau astfel:

1. Partidul Naţional Liberal - 36,4%
2. Partidul Naţional Ţărănesc - 20,4%
3. Partidul Totul pentru ţară - 15,6%
4. Partidul Naţional Creştin - 9,2%

Socotind că, deşi mai libere ca altădată, alegerile fuseseră aranjate pe ici, pe colo, mai ales în defavoarea partidului lui Corneliu Zelea Codreanu, Partidul Naţional Liberal suferise un dezastru electoral. Mult mai grav, neatingând pragul de 40%, el nu putea beneficia de aşa-zisa primă electorală, cea care dădea dreptul unui partid să formeze Guvernul chiar dacă nu câştiga cu 50%. O ultimă încercare - disperată - de a convinge pe preşedintele Comitetului Central Electoral „să interpreteze" astfel legea electorală încât PNL să atingă pragul de 40% a fost sortită eşecului. PNŢ era în Opoziţie de patru ani. Ar fi fost normal ca Regele să-l desemneze pe Iuliu Maniu cu formarea noului Guvern.

În seara lui 28 decembrie 1937, ora 6.00, Regele îl desemnează pe Octavian Goga, al cărui partid se clasase pe locul patru, cu doar  9,2%. Stupefacţia e cu atât mai mare cu cât în opinia publică nu transpirase nimic din ceea ce se întâmplase în culise. După alegeri, Regele nu primise pe nimeni în audienţă. S-a aflat la mult timp după aceea că Regele îl invitase la Palat pe Corneliu Zelea Codreanu.

Căpitanul refuzase însă invitaţia şi plecase la schi la Predeal. Refuzase şi solicitarea lui Iuliu Maniu de a organiza mari manifestaţii de stradă (ocuparea Pieţei Palatului) pentru a-l constrânge pe Rege să dea ţărăniştilor puterea. Corneliu Zelea Codreanu a declarat că Pactul de neagresiune a luat sfârşit o dată cu alegerile. Pentru a face şi mai mare confuzia, deşi rezultatele se anunţaseră deja şi, în consecinţă, toată lumea era cu privirile spre Palatul Regal, vineri, 24 decembrie 1937, Regele pleacă la Sinaia, anunţând printr-un Comunicat că se va întoarce din vacanţă după Anul Nou sau chiar după Bobotează. Va reveni însă la Bucureşti, prin surprindere, pe 27 decembrie 1937.

Din 27 până în seara anunţului a primit în audienţă pe Octavian Goga şi pe Ion Antonescu. N-a avut însă obişnuitele consultări cu partidele politice, moment obligatoriu, cel puţin de faţadă, când era vorba de desemnarea premierului. În plan practic, Regele părea că nu se interesează de rezolvarea Crizei politice înainte de 1 ianuarie 1938. În culise însă se lucra intens, la ordinele Regelui, care juca teatrul dezinteresării tocmai pentru ca lovitura dată clasei politice să fie şi mai năprasnică.

Despre aceste manevre aflăm amănunte din Jurnalul  lui Armand Călinescu, publicat după  1989 sub titlul „Însemnări politice". Înainte de a lua cunoştinţă cu ele, să precizăm că Armand Călinescu era unul dintre liderii PNŢ, fost demnitar în mai multe guverne ţărăniste.

Pe 23 decembrie 1937, el notează în Jurnal: „Văd pe generalul Condeescu şi îi spun să transmită Rex că sunt acelaşi devotat coroanei, nu din platitudine, ci din convingere. La ora 3, Condeescu mă cheamă la el. Găsesc pe Urdăreanu, care luase masa împreună şi cu Goga, între timp plecat. Urdăreanu îmi cere cuvîntul de onoare asupra discreţiunii celor ce-mi va comunica. Partidul Naţional Ţărănesc nu va mai fi chemat la guvern cît va fi regele, să ştiu că Rex se va lupta pînă la ultima limită. S-a hotărît să constituie imediat un guvern Goga cu concursul meu, Ghelmegeanu şi Potîrcă. Mă întreabă dacă primesc Ministerul de Justiţie. Răspund că sunt nemulţumit de politica lui Maniu, pe care o consider dăunătoare ţării şi coroanei. Intenţionam să mă retrag din cameră pe acest motiv." (Continuare în numărul viitor)