Misterul din Siberia: două noi cratere gigantice au fost descoperite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul din ultimele cratere descoperite în Siberia. FOTO: Siberian Times

Nordul Siberiei este locul unde apariţia misterioaselor cratere din ultimul timp atrage tot mai mult atenţia lumii întregii şi îngrijorează specialiştii care nu pot oferi încă o explicaţie clară. Astfel, au fost descoperite două noi cratere această regiune din Federaţia Rusă.

În timp ce majoritatea mass-mediei este preocupată de avioanele care se prăbuşesc tot mai des, conflictele armate sau probleme economice, în nordul Siberiei, un teren acoperit aproape mereu cu zăpadă, sunt găsite tot mai multe cratere misterioase.

Cu toate că au fost avansate numeroase ipoteze în ceea ce priveşte apariţia craterelor, nimeni nu ştie să ofere răspunsul exact.

Întrebările încep să se înmulţească. Ultimele două cratere apărute în Siberia nu sunt la fel de mari precum primul, care de la descoperirea sa, pare a se fi lărgit. Totodată, una din imensele gropi, este aproape de primul, în districtul Taz, şi are un diametru de 14 metri. Celălalt, are un diametru de 4 metri şi o adâncime apreciată undeva între 60 şi 100 de metri, fiind localizat în apropierea satului Nosok din regiunea Krasnoyarsk.

Fenomenul i-a îngrijorat şi pe unii politicieni din Rusia care au mers să vadă misterioasele cratere, primul reprezentant al regimului deplasat fiind Mihail Lapsui, parlamentar al regiunii cu probleme.

Relatările localnicilor sunt contradictorii, după susţin jurnaliştii cotidianului Washington Post. O parte din ruşii care locuiesc în apropierea craterelor susţin că pe 27 septembrie 2013 din acel loc a ieşit fum, apoi „fenomen luminos” s-a produs. Pe de altă parte, alţii susţin că un corp ceresc a căzut în locul unde a apărut primul crater.

„Fără îndoială, este necesar să studiem toate formaţiunile”, a declarat şefa Insitutului de Studiu al Criosferei, Marina Leibman, pentru URA.RU. „Este important să putem prezice apariţia lor”, a adăugat aceasta.

Zonele sunt recunoscute pentru depozitele de gaze naturale din Rusia, ia urmă cu 10.000 de ani erau acoperite de ape.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese