Misterul „Bibliei Diavolului“, manuscrisul despre care se crede că a fost scris de un călugăr îndrumat de Lucifer

„Codex Gigas/Cartea uriaşă”, cel mai mare manuscris medieval din lume, scris la începutul secolului al XIII-lea într-o mănăstire benedictină din Podlazice, pe teritoriul Cehiei de astăzi, este supranumită „Biblia Diavolului“. Manuscrisul, despre care se crede că este blestemat, conţine cea mai veche imagine a înfăţişării Diavolului descoperită până acum.

Manuscrisul Codex Gigas este considerat de oamenii de ştiinţă cea de-a opta minune a lumii. Scris de mână şi realizat din pieile a peste 160 de animale, cartea este groasă de 22 de centimetri, are înălţimea de 92 de centimetri şi greutatea de 74 de kilograme. 

Legenda care înconjoară existenţa acestei cărţi spune că paginile sunt blestemate, după ce un călugăr ar fi fost condamnat să fie zidit de viu pentru că şi-a încălcat jurămintele monastice. Pentru a evita îngrozitoarea moarte, călugărul a jurat că într-o singură noapte va scrie o carte care va cuprinde întreaga cunoaştere a omenirii. Pe măsură ce se apropia miezul nopţii, călugărul a devenit atât de disperat că nu-şi va îndeplini promisiunea încât l-a implorat pe Lucifer să-l ajute. A făcut un pact cu Diavolul prin care i-a oferit sufletul pentru a-l ajuta să scrie cartea. Lucifer ar fi acceptat târgul, cu condiţia să adauge, ca semnătură, un portret care să-l înfăţişeze.

Conform unei analize grafologice făcută în urmă cu câţiva ani de paleograful Michael Gullick, de la Biblioteca Naţională a Suediei (unde se află cartea), cartea a fost într-adevăr scrisă de mâna unei singure persoane cu cerneală obţinută din insecte strivite. Codex Gigas are copertă din lemn, este acoperit cu piele şi decorat cu ornamente metalice.

FOTO AP

Codexul conţine manuale de botanică, întâmplări istorice, leacuri şi descântece pentru anumite boli, lecţii de spiritualitate, reţete medicinale şi incantaţii. Jumătate din manuscris este format din Vechiul şi Noul Testament, însă acestea, în loc să fie alăturate, sunt separate de traduceri latineşti ale lui Josephus Flavius despre istoria evreilor (Antiquitates Iudaicae şi De bello Iudaico). Un alt capitol îi este dedicat Sfântului Isidor din Sevilia, un episcop hispanic, învăţător al Bisericii, iar în continuare sunt prezentate diverse lucrări medicale, majoritatea de origine greacă sau bizantină. 

Se speculează că scrierile din Codex legate de exorcizare reprezintă, de fapt, încercările călugărului de a-şi salva propriul suflet. Interesant este că manuscrisul nu a fost interzis de Inchiziţie, fiind studiat de nenumăraţi oameni de ştiinţă de-a lungul timpului. FOTO Daily Mail

Ultima lucrare importantă din Codex se intitulează “Cronicile Boemiei”, considerată prima istorie a Boemiei. Manuscrisul conţine şi alte lucrări mai puţin importante, despre pocăinţa pentru păcatele comise, o alta dedicată exorcizării şi “Calendarul”, o listă a sfinţilor şi zilele în care sunt comemoraţi aceştia. Pe lângă imaginea Diavolului, în carte mai apar două imagini, una reprezentând cerul, cu stele albastre, Soarele şi Luna, iar cea de-a doua reprezentând Pământul, cu oceane verzi, probabil înainte de Creaţie, conform wikipedia.org.

FOTO AP

Teste care au fost făcute de specialişti pentru a recrea caligrafia din „Biblia Diavolului“ au dus la concluzia că finalizarea manuscrisului ar fi necesitat cinci ani de muncă neîntreruptă. „În mod clar, autorul unei lucrări atât de impresionate trebuie că a fost mânat de o forţă incredibilă pentru a crea o astfel de capodoperă. Fie că a fost mânat de puterea luminii, fie de cea a întunericului, aceste lucruri s-au pierdut în timp“, se arată în raportul realizat de cercetătorii suedezi.

Unii specialişti sunt de părere că legenda din jurul manuscrisului a apărut din cauza inscripţiei existente în carte, „Hermanus monachus inclusus“, care s-a crezut că face trimitere la osânda călugărului, de a fi zidit de viu (inclusus, în limba latină). Însă specialiştii consideră că înţelesul real al cuvântului „inclusus“ s-ar apropia mai degrabă de ideea de „pustnic“.  Astfel, semnătura „Hermanus monachus inclusus“ ar fi aparţinut, la fel ca opera, unui călugăr care a decis să se izoleze de lume şi să-şi dedice viaţa scrierii Codexului.