Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut verificarea contractelor de voluntariat din spitale: „Doar trei unităţi sanitare din peste 100 au răspuns”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că a solicitat spitalelor din subordine o situaţie a contractelor de voluntariat, însă doar trei din 100 au trimis răspunsuri către instituţie. Solicitarea a fost făcută în contextul în care o femeie care nu avea nici măcar Capacitatea a profesat timp de 10 ani ca medic voluntar la Spitalul Judeţean Ilfov, vizat acum de o anchetă a poliţiei.

„Insist şi spun că este ilegal să faci contract de voluntariat direct spital-medic. Medicina este o profesiune liberală reglementată de legi speciale. Nu putem face contract de voluntariat cu un medic", a precizat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acesteia, contractul ar trebui încheiat între medic şi organizaţia gazdă.

„Conform Legii 78 trebuie să existe o organizaţie gazdă care să preia voluntarii. Spitalul poate fi sau nu organizaţie gazdă dacă îndeplineşte nişte condiţii. Sunt mai multe proceduri pe care e greu să le aplice anumite spitale şi nu înţeleg de ce. Am cerut până luni la ora 14,00 situaţia contractelor de voluntariat din spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii. Sunt peste 100. Ştiţi pentru câte spitale am primit? De la trei", a spus Sorina Pintea.

Raluca Daniela Bîrsan a lucrat ca medic voluntar timp de 10 ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov. La rândul său, italianul Matteo Politi, a operat în mai multe clinici private din Bucureşti. Niciunul dintre cei doi nu avea studii în domeniu, ambii având diplome false.

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%