Ministrul Sănătăţii anunţă că a discutat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate despre posibilitatea de a compensa unele vaccinuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafila a precizat că vârstnicii vor avea şi în acest an acces gratuit la vaccinul gripal. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Sănătăţii vrea să crească accesibilitatea la vaccin şi a iniţiat discuţii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru compensarea anumitor vaccinuri, precum cele care se adresează pacienţilor cu boli cronice şi cele de tip HPV,  a declarat, marţi, ministrul  Alexandru Rafila, în cadrul unei dezbateri oline organizată de DC News.

"Vaccinarea este singura care poate să evite apariţia unei boli, gândiţi-vă mai ales la persoanele vârstnice care au diverse comorbidităţi şi la care, de exemplu, o infecţie pneumococică ar putea să pună probleme foarte serioase în ceea ce priveşte starea de sănătate şi uneori chiar supravieţuirea. Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile, am discutat şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate acest aspect, cred că există disponibilitate şi am putea să ne gândim măcar pentru unele dintre vaccinurile care se adresează pacienţilor cu boli cronice sau alte tipuri de vaccinuri, cum ar fi vaccinul de tip HPV, să poată să beneficieze de un sistem de compensare, pentru că scopul este să creştem şi accesibilitatea la vaccin - pe de o parte informare, pe de altă parte accesibilitate", a afirmat ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, conform Agerpres.

Rafila a precizat că vârstnicii vor avea şi în acest an acces gratuit la vaccinul gripal. 

"Diferenţa este că în acest an vom asigura accesul, începând cu luna septembrie, ca să nu mai ajungem în situaţia să livrăm vaccinuri în ianuarie, când nimeni nu se mai vaccinează, şi în fiecare an statul român a cheltuit foarte mulţi bani pentru vaccinuri care n-au fost utilizate", a mai spus ministrul Sănătăţii. 

În ceea ce priveşte taxarea obiceiurilor nesănătoase, Rafila a apreciat că ar trebui aplicate politici publice pentru a colecta fonduri la casele de sănătate. 

"Sunt elemente foarte importante, preventive, care ar trebui sprijinite prin politici publice. Utilizarea tutunului în forma clasică sau prin încălzire trebuie limitată şi eliminată până într-un anumit moment. Sigur că politicile fiscale legate de o taxare suplimentară pentru băuturile care conţin o cantitate mare de zahăr pot să întregească tabloul (...) şi cred că este o abordare raţională", a arătat Rafila. 

El a subliniat faptul că trebuie realizată o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte mentalitatea populaţiei, de la tratament la prevenţia unor boli.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani