Ministrul Muncii: Mamele vor primi indemnizaţii majorate şi pentru luna octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat că indemnizaţiile pentru mame se vor acorda la noua valoare, reprezentând 85% din venitul net, inclusiv pentru luna octombrie, deşi legea a fost promulgată abia azi.

"Sunt foarte bucuroasă că a fost promulgată legea şi în sfârşit s-a rezolvat şi problema mămicilor pentru că erau ultimele care au rămas fără să li se reîntregească drepturile pe care le-au avut. Legea intră în vigoare în momentul în care este promulgată în Monitorul Oficial, iar banii vor fi primiţi în noiembrie pentru octombrie şi de acolo în fiecare lună", a explicat Mariana Câmpeanu.

Câmpeanu susţine că legea nu se aplică retroactiv, pentru că actul normativ prevede majorarea drepturilor începând cu luna octombrie.

“Se aplică de la 1 octombrie, deci în noiembrie mamele vor primi banii pe octombrie", a subliniat Mariana Câmpeanu.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat azilegea care majorează indemnizaţia de creştere a copilului, de la 75% la 85% din cuantumul venitului net.

Legea respectivă mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.




Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani