Ministrul Corlăţean cere verificarea judecătorilor care l-au condamnat pe Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titus Corlăţean

Ministerul Justiţiei, condus de Titus Corlătean, a sesizat inspecţia judiciară şi a cerut să se analizeze preliminar dacă cei cinci magistraţi care l-au condamnat pe Adrian Năstase la închisoare cu executare au comis vreo abatere disciplinară.

Sesizarea MJ vine după ce avocata Gabriela Ghţă, care a reprezentat-o în dosar pe Irina Jianu, a transmis ministrului Corlaţean un memoriu. În memoriu, avocata a solicitat sesizarea inspecţiei judiciare şi pedepsirea completului care l-a condamnat pe Năstase prin excluderea din magistratură.

Ministerul Justiţiei a precizat că înspecţia judiciară a CSM a fost sesizată. În sesizare, MJ a cerut inspecţiei o analiză preliminară în cazul judecătoarelor care l-au condamnat pe Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii.

"Inspecţia Judiciară a fost sesizată la data de 26.06.2012, în temeiul art. 45 alin. 1 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (astfel după cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012), în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la eventualitatea săvârşirii unor abateri disciplinare de către magistraţii ce au judecat şi soluţionat cauza ce a format obiectul dos. nr. 2470/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", a precizat MJ pentru Gândul.

Avocata Gabriela Ghiţă, cea care a apărat-o pe Irina Jianu în dosarul Trofeul Calităţii, a trimis Ministerului Justiţiei o solicitare prin care cere ministrului Titus Corlătean să declanşeze acţiunea disciplinară impotriva completului de cinci judecători care a deliberat în dosarul Trofeul Calităţii, în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Avocata Gabriela Ghiţă susţine că judecătoarele Livia Stanciu (preşedinta Curţii Supreme), Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitraşcu şi Ioana Alina Ilie au acţionat cu rea-credinţă.

În cererea trimisă ministrului Justiţiei, avocata a menţionat că cele cinci judecătoare ar fi încălcat statutul judecătorilor şi procurorilor pentru că şi-ar fi "exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".

Gabriela Ghiţă a cerut Ministerului Justiţiei, pe lângă declanşarea acţiunii disciplinare, sancţionarea celor cinci judecătoare prin excluderea din magistratură. Avocata a prezentat patru motive pentru care cele cinci judecătoare trebuie excluse din magistratură. Motivele privesc faptul că ICCJ a respins mai multe cereri de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu a aprobat o serie de alte solicitări ale avocaţilor apărării.

"În cursul judecării cauzei, a fost invocată lipsa calității legale de judecator a unuia dintre judecătorii fondului (dna. Ioana Bogdan), consecința inexistenței unui decret al Președintelui României de numire în funcția de judecător. În dovedirea cu certitudine a acestei situații de drept, s-au solicitat probe. Completul de judecata a respins cererea de probe și cererea de constatare a nulități sentinței pronunțate de completul de judecată din care a facut parte dna Ioana Bogdan cu motivarea că dna Ioana Bogdan a dobândit calitatea de judecător în conformitate cu norma legală în vigoare la data transferului din funcția de procuror în funcția de judecător, art. 69 din Legea nr. 92/1992", se arată în cererea trimisă MJ de avocata Gabriela Ghiţă.

Atât Adrian Năstase cât şi avocaţii săi au criticat dispoziţiile ICCJ din dosarul Trofeul Calităţi.Pe 20 iunie Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. În aceeaşi seara Năstase ar fi încercat să se sinucidă. În acelaşi dosar Irina Jianu a fost condamntă la cinci ani de închisoare cu executare. Marina Popovici şi Diana Gasparovici la câte cinci ani de închisoare cu executare. Vasile Mihai Cristian şi Bogdan Popovici au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!