Ministerul Sănătăţii pregăteşte terenul pentru majorările salariale. Furnizori: „Majorările salariale vor duce la scăderea bugetului pentru servicii medicale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii continuă întâlnirile cu reprezentanţii sindicatelor pentru a negocia regulamentul de sporuri, care urmează să fie plafonate începând cu luna martie 2018. Sorina Pintea susţine că se lucrează pe simulări şi grafice. Furnizorii privaţi atrag atenţia că majorările salariale din martie ar putea duce la scăderea bugetului pentru serviciile medicale, în dauna pacienţilor.

„Am continuat negocierile privind regulamentul sporurilor. Suntem la nivelul discuţiilor tehnice, însă din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii am declarat că avem toată deschiderea, înţelegem ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Premisele sunt foarte bune, pot să vă confirme şi colegii de la confederaţiile sindicale. Mergem înainte. Suntem bine în acest moment. (...) Lucrăm cu simulări, pe grafice”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Potrivit acesteia, vor exista discuţii inclusiv cu sindicaliştii de la Ambulanţă. 

Ce spun furnizorii de servicii private 

De cealaltă parte, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED), avertizează că politicile iraţionale ale autorităţilor din sănătate produc discrepanţe în sistem, în contextul majorărilor salariale, riscul fiind ca bugetul pentru servicii medicale să scadă. 

„Salutăm creşterile salariale din sistemul public, acestea reprezentând o normalizare a situaţiei şi o decizie care ar putea tempera exodul medicilor. Sigur, nicio valoare a unui venit nu poate înlocui o politică coerentă de dezvoltare şi de investiţii, care să ducă în final la un act medical performant, în beneficiul pacientului. Ceea ce imputăm categoric este însă felul în care factorii de decizie aleg să acopere aceste cheltuieli, lăsând tocmai pe umerii pacientului consecinţele creşterilor. Pe scurt, banii sunt aceiaşi, dar acoperă într-o proporţie tot mai mare salarii, şi nu servicii”, a arătat Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED, într-un comunicat de presă. 

În prezent, 60% din bugetul Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) merge către spitale, prin servicii şi transferuri. 

„Cel mai optimist scenariu arată că, de la 1 martie, peste 70% din cheltuielile FNUASS vor fi cheltuieli de personal. În acest context, solicităm o regândire urgentă a două elemente esenţiale: tarifele pentru servicii şi contribuţia personală”, conchide PALMED.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat